Psalms 90NTR

1Stăpâne, Tu ai fost un adăpost pentru noi din generație în generație.

2Înainte ca să se fi născut munții, înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu.

3Tu întorci pe oameni în țărână, spunându-le: „Întoarceți-vă, fii ai omului!“.

4Căci o mie de ani, în ochii Tăi, sunt ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă a nopții.

5Tu îi mături pe oameni ca prin somn; ei sunt ca iarba care răsare dimineața.

6Deși răsare dimineața, ea trece repede, așa încât seara este veștejită și se usucă.

7Suntem distruși de mânia Ta și îngroziți de furia Ta.

8Ai pus nelegiuirile noastre înaintea Ta și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale.

9Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale; anii noștri se sfârșesc repede, ca un oftat.

10Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci. Cei mai mulți dintre ei sunt numai necaz și muncă grea, căci trec repede, iar noi zburăm.

11Cine cunoaște puterea mâniei Tale și furia Ta, care este la fel de mare ca teama de Tine?

12Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să avem parte de o inimă înțeleaptă!

13Întoarce-Te, Doamne! Până când…? Ai milă de slujitorii Tăi!

14Satură-ne dimineața cu îndurarea Ta, iar noi vom striga de bucurie și ne vom veseli în toate zilele noastre.

15Înveselește-ne pentru tot atâtea zile în care ne-ai asuprit și pentru tot atâția ani în care am văzut nenorocirea!

16Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta și măreția Ta fiilor lor!

17Fie peste noi bunăvoința Stăpânului, Dumnezeul nostru. Consolidează lucrarea mâinilor noastre! Da, consolidează lucrarea mâinilor noastre!

Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate. The Bible, New Romanian Translation™ Copyright © 2007,

Choose Translation

Switch translation for Psalms 90.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.