Psalms 86NTR

1Doamne, pleacă-Ți urechea și răspunde-mi, căci sunt sărac și nevoiaș.

2Păzește-mi sufletul, căci sunt credincios. Dumnezeul meu, salvează-l pe slujitorul Tău, care se încrede în Tine.

3Stăpâne, arată-Ți bunăvoința față de mine, căci Te chem toată ziua.

4Înveselește sufletul slujitorului Tău, căci la Tine, Stăpâne, îmi înalț sufletul.

5Fiindcă Tu, Stăpâne, ești bun și iertător, bogat în îndurare față de toți cei ce Te cheamă.

6Doamne, ascultă rugăciunea mea, ascultă cu atenție cererile mele!

7Te chem în ziua necazului meu, căci Tu îmi răspunzi.

8Stăpâne, nu este nimeni ca Tine între dumnezei și nimic nu se aseamănă cu lucrările Tale!

9Toate națiunile, pe care le-ai făcut, vor veni să se închine înaintea Ta, Stăpâne, și să-Ți glorifice Numele.

10Căci Tu ești mare și faci minuni, numai Tu ești Dumnezeu!

11Doamne, învață-mă calea Ta, și voi umbla în adevărul Tău! Dă-mi o inimă neîmpărțită ca să mă tem de Numele Tău.

12Îți voi mulțumi din toată inima mea, Stăpâne, Dumnezeul meu, și voi glorifica Numele Tău pe vecie,

13căci mare este îndurarea Ta față de mine; Tu mi-ai scăpat sufletul din adâncimea Locuinței Morților!

14Dumnezeule, niște aroganți se ridică împotriva mea și o comunitate de oameni groaznici încearcă să mă omoare, oameni care nu țin seama de Tine.

15Tu însă, Stăpâne, ești un Dumnezeu milostiv și plin de har, încet la mânie, plin de îndurare și credincioșie!

16Întoarce-Te spre mine și arată-Ți bunăvoința față de mine! Dă-i putere slujitorului Tău și salvează-l pe fiul slujitoarei Tale!

17Înfăptuiește un semn care să arate bunătatea Ta față de mine, ca astfel dușmanii mei să vadă și să fie făcuți de rușine, pentru că Tu, Doamne, m-ai ajutat și m-ai mângâiat.

Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate. The Bible, New Romanian Translation™ Copyright © 2007,

Choose Translation

Switch translation for Psalms 86.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.