Psalms 42
1 Cum tânjește cerbul după apa izvoarelor, așa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu! Când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu?
3 Lacrimile-mi sunt hrană zi și noapte, când toată ziua mi se spune: „Unde este Dumnezeul tău?“.
4 Mi se întristează sufletul când îmi aduc aminte cum treceam prin mulțime, mergând spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire ale mulțimii aflate la sărbătoare.
5 Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Pune-ți speranța în Dumnezeu, căci iarăși Îi voi mulțumi. El este ajutorul meu.
6 Dumnezeul meu, sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu. De aceea îmi amintesc de Tine, din țara Iordanului și a Hermonului, din muntele Mițar.
7 Un torent adânc cheamă un alt torent adânc, la zgomotul puternic al cascadelor Tale. Toate talazurile și valurile Tale au trecut peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa, iar noaptea am cu mine cântarea Lui și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele.
9 Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce să umblu întristat, asuprit de dușman?“.
10 Ca zdrobirea oaselor este batjocura dușmanilor mei, când îmi zic toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?“.
11 Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Pune-ți speranța în Dumnezeu, căci iarăși Îi voi mulțumi. El este ajutorul meu și Dumnezeul meu.