Psalms 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție!
2 Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta, Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 și așezi pe ape grinzile camerelor Tale de sus. Din nori Îți faci un car și umbli pe aripile vântului.
4 El îi face pe îngerii Săi vânturi, și pe slujitorii Săi – un foc arzător.
5 Tu ai așezat pământul pe temeliile lui, ca să nu se clatine niciodată.
6 L-ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină. Apele stăteau pe munți,
7 dar la mustrarea Ta au fugit, la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă,
8 astfel încât munții s-au ridicat și văile au coborât în locul pe care l-ai hotărât pentru ele.
9 Le-ai stabilit o limită peste care nu au voie să treacă, astfel încât să nu se întoarcă și să acopere pământul.
10 Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate și ele curg printre munți.
11 Toate vietățile câmpului se adapă din ele și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului care-și fac auzit glasul din frunziș.
13 Din odăile Tale de sus, Tu uzi munții; pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri pe care omul să le cultive. Faci să iasă hrană din pământ:
15 vin care înveselește inima omului, ulei care dă strălucire feței și pâine care întărește inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udați, cedrii Libanului pe care El i-a plantat.
17 În ei își fac cuibul păsările, barza își are casa în chiparoși.
18 Munții cei înalți sunt ai caprelor sălbatice, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.
19 El a făcut luna ca să arate vremurile, iar soarele știe când să apună.
20 Tu aduci întunericul și se face noapte; atunci toate vietățile pădurii încep să mișune.
21 Puii de leu rag după pradă, cerându-și hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună și se culcă în vizuinile lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui – până seara.
24 Ce multe sunt lucrările Tale, Doamne! Pe toate le-ai făcut cu înțelepciune; pământul este plin de vietățile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este! Acolo mișună vietăți fără număr, viețuitoare mici și mari.
26 Corăbiile o străbat; în ea se joacă leviatanul, pe care l-ai creat Tu.
27 Toate își pun speranța în Tine ca să le dai hrana la timp.
28 Când Tu le-o dai, ele o primesc; când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți.
29 Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc; când le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână.
30 Când Îți trimiți Duhul, ele sunt create, înnoind astfel fața pământului.
31 Fie ca gloria Domnului să rămână pe vecie! Domnul să Se bucure de lucrările Sale.
32 El privește pământul și acesta se cutremură, atinge munții și ei fumegă.
33 Voi cânta Domnului cât voi trăi! Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie-I plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoșii de pe pământ și cei răi să nu mai fie! Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul!