Proverbs 25NTR

1Și acestea sunt proverbe ale lui Solomon, pe care le-au copiat oamenii lui Ezechia, regele lui Iuda.

2Este gloria lui Dumnezeu să învăluiască în mister lucrurile și este gloria regelui să le cerceteze.

3Înălțimea cerurilor, adâncimea pământului și inima regelui sunt de nepătruns.

4Îndepărtează zgura din argint, și va ieși material pentru argintar!

5Îndepărtează-l pe cel rău dinaintea regelui, și tronul lui va fi consolidat prin dreptate!

6Nu te lăuda înaintea regelui și nu cere un loc printre oamenii mari,

7căci este mai bine să ți se spună: „Urcă aici!“, decât să fii umilit înaintea ochilor unui nobil. Ceea ce au văzut ochii tăi

8să nu aduci în grabă la judecată! Altfel, ce vei face la urmă, când semenul tău te va face de rușine?

9Apără-ți cauza împotriva semenului tău, dar nu dezvălui secretul altuia,

10ca nu cumva cel ce îl aude să te facă de rușine și să ai o reputație pătată, care să nu se mai șteargă.

11Un cuvânt spus la timpul potrivit se aseamănă cu niște mere de aur într-un coșuleț de argint.

12Ca un cercel de aur și ca un colier de aur pur, așa este mustrarea înțeleaptă pentru o ureche ascultătoare.

13Ca răcoarea zăpezii în timpul secerișului, așa este un mesager credincios pentru cei ce-l trimit; el înviorează sufletul stăpânilor lui.

14Ca norii și ca vântul fără ploaie, așa este omul care se laudă cu darurile pe care nu le-a dat.

15Prin răbdare poate fi convins un conducător și o vorbă blândă poate zdrobi oase.

16Când găsești miere, mănâncă doar cât îți trebuie, ca să nu te saturi de ea și s-o vomiți.

17Pășește rar în casa semenului tău, ca nu cumva să se sature de tine și să te urască.

18Ca un ciomag, ca o sabie și ca o săgeată ascuțită, așa este omul care depune mărturie mincinoasă împotriva semenului său.

19Ca un dinte stricat și ca un picior olog, așa este încrederea în cel trădător în ziua necazului.

20Ca unul care se dezbracă într-o zi rece și ca oțetul turnat pe sodă, așa este cel ce cântă cântări unei inimi în nenorocire.

21Dacă dușmanul tău este flămând, dă-i să mănânce pâine, iar dacă este însetat, dă-i să bea apă.

22Căci, făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui, iar Domnul îți va răsplăti.

23Vântul de nord aduce ploaie și limba defăimătoare aduce priviri mânioase.

24Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât într-o casă alături de o soție cicălitoare!

25Ca apa rece pentru sufletul obosit, așa este vestea bună venită dintr-o țară îndepărtată.

26Ca un izvor noroios și ca o fântână tulbure, așa este cel drept care se clatină în fața celui rău.

27Nu este bine să mănânci prea multă miere și nici să-ți cauți propria glorie.

28Ca o cetate spartă și fără ziduri, așa este omul lipsit de stăpânire de sine.

Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate. The Bible, New Romanian Translation™ Copyright © 2007,

Choose Translation

Switch translation for Proverbs 25.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.