Bible

Power Up

Your Services with User-Friendly Software

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Luke 4

:
Romanian - NTR
1 Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în deșert,
2 unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârșitul lor a flămânzit.
3 Atunci diavolul I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește-i acestei pietre se transforme în pâine!
4 Însă Isus i-a răspuns: Este scris: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!“.
5 Atunci diavolul L-a dus sus, pe un loc înalt, și I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii.
6 Diavolul I-a zis: Ție Îți voi da toată această autoritate și gloria lor, căci mie mi-a fost încredințată, iar eu o dau cui vreau.
7 Deci, dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta!
8 Isus, răspunzând, i-a zis: Este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, te închini și numai Lui să-I slujești!“.
9 Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus stea pe streașina Templului și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici,
10 căci este scris: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine, ca Te păzească“
11 și „Ei Te vor purta pe brațe, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră“.
12 Isus, răspunzând, i-a spus: S-a zis: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“.
13 După ce L-a ispitit în orice fel, diavolul s-a îndepărtat de la El până la o anumită vreme.
14 Isus S-a întors în Galileea, în puterea Duhului, și vestea cu privire la El s-a răspândit prin toată vecinătatea.
15 El îi învăța pe oameni în sinagogi și era glorificat de toți.
16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat și S-a ridicat citească.
17 I s-a dat sulul profetului Isaia. Când a desfășurat sulul, a găsit locul unde era scris:
18 „Duhul Domnului este peste Mine, căci El M-a uns ca aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis proclam celor captivi eliberarea și orbilor redarea vederii, să-i eliberez pe cei asupriți,
19 proclam anul de îndurare al Domnului“.
20 Apoi a înfășurat sulul la loc, i l-a dat înapoi slujitorului și S-a așezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui.
21 El a început le vorbească astfel: Astăzi a fost împlinit acest text din Scriptură în auzul urechilor voastre.
22 Toți Îl vorbeau de bine, erau uimiți de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și se întrebau: Oare nu este Acesta fiul lui Iosif?
23 El le-a zis: Cu siguranță Îmi veți spune proverbul acesta: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți! și aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit s-a întâmplat în Capernaum!“. Apoi a zis:
24 Adevărat spun niciun profet nu este acceptat în patria lui.
25 spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, când a fost o mare foamete în toată țara, erau multe văduve în Israel.
26 Totuși, Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o văduvă din Sarepta Sidonului.
27 Și pe vremea profetului Elisei erau mulți leproși în Israel, dar niciunul dintre ei n-a fost curățit, ci doar sirianul Naaman.
28 Când au auzit acestea, toți cei din sinagogă s-au mâniat foarte tare.
29 Ei s-au ridicat, L-au scos în afara cetății și L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos.
30 Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat.
31 Apoi S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să-i învețe pe oameni.
32 Ei erau uimiți de învățătura Lui, deoarece cuvântul Lui avea autoritate.
33 În sinagogă era un om care avea în el un duh necurat, un demon. El a strigat cu glas tare:
34 Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!
35 Isus l-a mustrat, zicând: Taci și ieși din el! Atunci demonul l-a aruncat la pământ în mijlocul lor și a ieșit din el fără să-i facă vreun rău.
36 Toți au fost cuprinși de uimire și se întrebau unii pe alții, zicând: „Ce fel de învățătură este aceasta? El poruncește cu autoritate și cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară!“.
37 Și I s-a dus vestea în orice loc din vecinătate.
38 S-a ridicat și, după ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare, și ei L-au rugat pentru ea.
39 El S-a aplecat asupra ei, a mustrat febra, și febra a lăsat-o. Și ea s-a ridicat deodată și a început le slujească.
40 După apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi suferind de diferite boli i-au adus la Isus, iar El Și-a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i-a vindecat.
41 De asemenea, din mulți ieșeau demoni, care strigau și ziceau: „Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!“. Dar El îi mustra și nu le dădea voie vorbească, pentru știau El este Cristosul.
42 În zorii zilei, Isus a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Mulțimile au început să-L caute și au ajuns până la El. Ei încercau să-L oprească, pentru ca nu plece de la ei,
43 însă El le-a zis: „Trebuie vestesc și în alte cetăți Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost trimis“.
44 Și a continuat predice în sinagogile din Iudeea.