Lamentations 1
1 Cum stă singură cetatea care odinioară era plină de oameni! Cum a ajuns asemenea văduvei, ea, care era mare între națiuni! Ea, care era o prințesă printre țări, a devenit o sclavă.
2 Plânge amarnic în timpul nopții și lacrimile-i curg pe obraz. Dintre toți iubiții ei, nu mai există niciunul care s-o aline. Toți prietenii au trădat-o, devenindu-i dușmani.
3 După multă suferință și muncă grea, Iuda s-a dus în captivitate. Locuiește printre națiuni și nu găsește un loc de odihnă. Toți urmăritorii lui l-au ajuns chiar în mijlocul necazului lui.
4 Drumurile Sionului bocesc, căci nimeni nu mai vine la sărbători. Toate porțile lui sunt distruse, iar preoții săi suspină. Fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.
5 Vrăjmașii lui au devenit stăpâni și dușmanii lui au parte de bine. Căci Domnul l-a făcut să sufere din cauza mulțimii fărădelegilor sale. Copiii lui au mers în exil, captivi înaintea dușmanului.
6 S-a dus de la fiica Sionului toată măreția ei! Prinții săi au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune, care fug, dar fără putere, dinaintea urmăritorului.
7 În zilele necazului și ale rătăcirii lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bogățiile pe care le-a avut în zilele de odinioară. Când poporul lui a căzut în mâna dușmanului, nimeni nu i-a sărit în ajutor. Dușmanii l-au privit și au râs pe seama prăbușirii lui.
8 Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult și de aceea a ajuns murdară. Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc, fiindcă i-au văzut goliciunea. Ea însăși suspină și își întoarce fața.
9 Necurăția era pe rochia ei; nu s-a gândit la sfârșitul său. Căderea ei a fost de neînțeles; n-a avut niciun mângâietor. „Privește-mi, Doamne, durerea, căci dușmanul a triumfat!“
10 Vrăjmașul a întins mâna peste toate lucrurile ei prețioase. Mai mult, ea a văzut națiunile intrând în sfântul ei Lăcaș, cărora Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta.
11 Tot poporul suspină, căutând pâine. Ei și-au dat lucrurile lor prețioase pe mâncare, ca să-și păstreze viața. Privește, Doamne, și uită-Te cu atenție, căci sunt disprețuită!
12 Nu înseamnă nimic pentru voi, cei care treceți pe lângă mine? Priviți și vedeți dacă există vreo durere asemenea durerii mele, cu care Domnul m-a făcut să sufăr în ziua mâniei Lui!
13 Din înălțimi a trimis un foc, care mi-a pătruns în oase. A întins un laț picioarelor mele și m-a răsturnat. M-a lăsat să fiu pustiit, și acum sufăr toată ziua.
14 Fărădelegile mele au fost prinse într-un jug și împletite de mâna Sa. Ele apasă asupra gâtului meu, frângându-mi puterea. Stăpânul m-a dat în mâinile dușmanilor, fără ca eu să mă pot împotrivi.
15 Stăpânul i-a lepădat din mijlocul meu pe toți cei măreți. El a convocat o adunare împotriva mea, ca să-mi zdrobească tinerii. Stăpânul a călcat-o în picioare, pe fata fecioară a lui Iuda, așa cum se zdrobesc strugurii în presă.
16 De aceea îmi plâng ochii; din ochi îmi coboară lacrimi. Căci Mângâietorul S-a îndepărtat de mine, El, Cel Ce îmi înviora sufletul. Fiii mei sunt îngroziți, căci dușmanul a învins.
17 Sionul își întinde mâinile rugător, dar nu este nimeni să-l mângâie. Domnul a dat o poruncă cu referire la Iacov ca vecinii lui să-i fie dușmani; Ierusalimul a ajuns o necurăție în mijlocul lor.
18 Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncii Lui. Ascultați-mă, vă rog, toate popoarele! Priviți la durerea mea! Fecioarele și tinerii mei au mers în captivitate.
19 Mi-am chemat iubiții, însă ei m-au trădat. Preoții și bătrânii mei și-au dat suflarea în cetate, în timp ce căutau mâncare ca să-și păstreze viața.
20 Privește, Doamne, cât sunt de nenorocit! Măruntaiele-mi fierb; inima mi se zvârcolește înăuntrul meu, căci am fost foarte răzvrătit! Afară, sabia m-a lăsat fără copii, iar în casă, ea este precum moartea.
21 Oamenii m-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea și s-au bucurat de ce ai făcut. Adu ziua pe care ai vestit-o! Să fie și ei ca mine!
22 Să vină toată răutatea lor înaintea Ta; și poartă-Te cu ei la fel cum Te-ai purtat cu mine, din cauza tuturor fărădelegilor mele. Căci suspinele mele sunt multe, iar inima-mi este sleită!