John 11
1 Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav.
2 Maria era cea care L-a uns pe Domnul cu parfum și I-a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav.
3 Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubești este bolnav!“.
4 Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea“.
5 Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr.
6 Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era.
7 După aceea, Isus le-a zis ucenicilor: ‒ Să ne ducem din nou în Iudeea!
8 Ucenicii I-au răspuns: ‒ Rabbi, iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?
9 Isus a răspuns: ‒ Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi.
10 Dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11 După ce a spus acestea, le-a zis: ‒ Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc.
12 Ucenicii I-au zis: ‒ Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine.
13 Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit.
14 Atunci Isus le-a spus deschis: ‒ Lazăr a murit.
15 Și Mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!
16 Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“, le-a zis celorlalți ucenici: ‒ Să mergem și noi să murim împreună cu El!
17 Când a sosit, Isus a aflat că Lazăr era deja în mormânt de patru zile.
18 Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii,
19 și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie sufletește pentru moartea fratelui lor.
20 Când a auzit Marta că vine Isus, s-a dus să-L întâmpine. Maria însă ședea în casă.
21 Marta I-a zis lui Isus: ‒ Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
22 Dar chiar și acum știu că orice-I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da.
23 Isus i-a zis: ‒ Fratele tău va învia.
24 Marta I-a răspuns: ‒ Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.
25 Isus i-a zis: ‒ Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi, chiar dacă moare.
26 Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?
27 Ea I-a răspuns: ‒ Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume.
28 Și, zicând aceasta, s-a dus și a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“.
29 Cum a auzit aceasta, Maria s-a ridicat repede și s-a dus la El.
30 Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde-L întâmpinase Marta.
31 Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau sufletește, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat-o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo.
32 Maria, când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: ‒ Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.
33 Isus, când a văzut-o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duh și S-a tulburat.
34 El a întrebat: ‒ Unde l-ați pus? Ei I-au răspuns: ‒ Doamne, vino și vezi!
35 Isus plângea.
36 Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“.
37 Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“.
38 Isus S-a înfiorat din nou în Sine și S-a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră, la intrarea căreia fusese pusă o piatră.
39 Isus a zis: ‒ Dați piatra la o parte! Marta, sora celui mort, I-a zis: ‒ Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!
40 Isus i-a zis: ‒ Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?
41 Au dat deci piatra la o parte. Isus Și-a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat!
42 Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis“.
43 După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“.
44 Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într-un ștergar. Isus le-a zis: ‒ Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!
45 Atunci, mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și văzuseră ce a făcut Isus, au crezut în El.
46 Dar unii dintre ei s-au dus la farisei și le-au spus ce făcuse Isus.
47 Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul și au zis: ‒ Ce facem? Omul Acesta face multe semne.
48 Dacă-L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul, cât și națiunea.
49 Însă unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: ‒ Voi nu știți nimic,
50 nici nu vă gândiți că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întreaga națiune.
51 Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru popor,
52 și nu numai pentru popor, ci și ca să-i adune într-un singur loc pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți.
53 Prin urmare, din ziua aceea s-au hotărât să-L omoare.
54 De aceea Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea deșertului, într-o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii.
55 Paștele iudeilor era aproape și mulți din regiunea aceea se duceau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească.
56 Ei Îl căutau pe Isus și își spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“.
57 Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă știe cineva unde este, să-i anunțe, astfel încât să-L poată aresta.