Job 29
1 Iov și-a continuat discursul și a zis:
2 „Ce n-aș da să fiu ca în lunile din trecut, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3 când candela Lui strălucea peste capul meu, și, prin lumina Lui, umblam în întuneric,
4 ca atunci când eram în zilele mele de prosperitate, când sfatul lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5 când Cel Atotputernic încă era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu,
6 când mi se scăldau pașii în smântână, iar stânca turna lângă mine pârâuri de ulei.
7 Când ieșeam la poarta cetății, când îmi pregăteam scaunul în piață,
8 cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi, iar cei în vârstă se ridicau și rămâneau în picioare,
9 conducătorii se opreau din vorbit și-și puneau mâna la gură,
10 glasul conducătorilor amuțea și li se lipea limba de cerul gurii.
11 Oricine mă auzea mă numea fericit, și oricine mă vedea era de partea mea,
12 pentru că îl scăpam pe săracul care striga după ajutor și pe orfanul care nu avea sprijin.
13 Omul muribund mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Îmbrăcam dreptatea ca pe o haină, judecata dreaptă îmi era robă și turban;
15 eram ochi pentru cel orb și picior pentru cel olog;
16 eram tată pentru cel nevoiaș și cercetam cauza celui străin.
17 Zdrobeam colții celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui.
18 Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu, și zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Rădăcina mea va ajunge la apă, și roua va înnopta pe ramurile mele.
20 Gloria mea va fi mereu proaspătă alături de mine, și arcul meu va fi mereu nou în mâna mea».
21 Toți mă ascultau și așteptau, tăceau așteptând sfatul meu.
22 După ce vorbeam eu, nu mai vorbea nimeni, și cuvântarea mea cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23 Ei mă așteptau ca pe ploaie, își deschideau gura ca după o ploaie târzie.
24 Când le zâmbeam, nu le venea să creadă și nu făceau să pălească seninătatea feței mele.
25 Le alegeam calea și le eram conducător; locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale; eram ca unul care îi mângâie pe cei ce bocesc.