1O, de ai deschide cerurile și ai coborî! Cum ar tremura munții înaintea Ta!
2Ca focul care aprinde vreascurile sau face apa să fiarbă, așa să-Ți faci cunoscut Numele dușmanilor Tăi, pentru ca națiunile să tremure înaintea Ta!
3Când ai făcut lucruri de temut, la care nu ne așteptam, când ai coborât, munții s-au cutremurat înaintea Ta.
4Încă din vechime nimeni n-a auzit, nici n-a pomenit, și niciun ochi n-a văzut un alt Dumnezeu în afară de Tine, Care să lucreze pentru cei ce-L așteaptă.
5Tu vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, fac dreptate, a celor ce, pe căile Tale, își aduc aminte de Tine. Dar iată că Te-ai mâniat, pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor. Vom mai fi salvați?
6Toți am devenit ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită. Toți ne veștejim ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne mătură ca vântul.
7Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau să încerce să se țină strâns de Tine, căci Ți-ai ascuns fața de noi, și ne-ai lăsat să pierim din cauza nelegiuirilor noastre.
8Dar Doamne, Tu ești Tatăl nostru! Noi suntem lutul, iar Tu ești olarul nostru; noi toți suntem lucrarea mâinii Tale.
9Nu Te mânia prea tare, Doamne! Nu-Ți aminti de nelegiuire pentru totdeauna! Iată, privește, Te rugăm, la poporul Tău, la noi toți!
10Cetățile Tale sfinte au devenit un pustiu; Sionul a devenit un pustiu, iar Ierusalimul o pustietate.
11Casa noastră cea sfântă și măreață, în care strămoșii noștri Te lăudau, a fost dată pradă flăcărilor și toate locurile noastre plăcute au ajuns o ruină.
12După toate acestea, Te vei abține Doamne? Vei tăcea și ne vei umili atât de mult?