1„Mângâiați-l, mângâiați-l pe poporul Meu!“, zice Dumnezeul vostru.
2„Vorbiți inimii Ierusalimului și vestiți-i că munca lui cea grea s-a sfârșit, că nelegiuirea lui a fost plătită, căci a primit din mâna Domnului o pedeapsă dublă pentru toate păcatele sale!“.
3Iată, un glas strigă: „Pregătiți în deșert calea Domnului; neteziți în deșert un drum pentru Dumnezeul nostru!
4Orice vale va fi înălțată și orice munte și deal va fi smerit. Râpa va deveni un loc neted și locurile aspre vor deveni o câmpie.
5Atunci se va arăta gloria Domnului și toți oamenii o vor vedea împreună“, căci gura Domnului a vorbit.
6Un glas zice: ‒ Vestește! El a întrebat: ‒ Ce să vestesc? ‒ Orice om este ca iarba și toată splendoarea lui este ca floarea de pe câmp.
7Iarba se usucă, floarea cade, când vine suflarea Domnului peste ea. Într-adevăr, ca iarba este poporul!
8Iarba se usucă, iar floarea cade, însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe vecie!
9Suie-te pe un munte înalt, Sionule, aducător de vești bune! Înalță-ți glasul cu putere, Ierusalime, aducător de vești bune! Înalță-l, nu te teme! Spune cetăților lui Iuda: „Iată-L pe Dumnezeul vostru!“.
10Iată, Stăpânul Domn vine cu putere, iar brațul Lui stăpânește pentru El. Plata Lui vine cu El și răsplata Lui Îl însoțește.
11El Își va paște turma ca un păstor; Își va strânge mieii în brațe, îi va lua la piept și va călăuzi blând oile care alăptează.
12Cine a măsurat apele în palma lui și a trasat cerurile cu lățimea palmei? Cine a strâns pulberea pământului într-o măsură? Cine a cântărit munții pe cântar și dealurile pe talere?
13Cine a pătruns Duhul Domnului și care om L-a îndrumat cu sfatul lui?
14Cu cine S-a sfătuit El și cine L-a făcut priceput? Cine L-a învățat calea judecății? Cine L-a învățat cunoașterea și I-a făcut cunoscută cărarea priceperii?
15Iată, națiunile sunt ca o picătură de apă din găleată, sunt considerate ca praful de pe talere. Iată, El ridică insulele ca pe un lucru mărunt.
16Libanul nu este îndeajuns pentru foc și vietățile lui nu sunt îndeajuns pentru arderea-de-tot.
17Toate națiunile sunt ca o nimica înaintea Lui; sunt considerate de El ca fiind mai puțin decât nimicnicie și deșertăciune.
18Cu cine, deci, L-ați putea asemăna pe Dumnezeu? Cu ce asemănare L-ați putea compara?
19Un meșter toarnă chipul, apoi un rafinor îl poleiește cu aur și îi face lănțișoare de argint.
20Cel care este prea sărac ca să aducă un dar alege un lemn care nu putrezește și își caută un meșter iscusit ca să facă un chip cioplit, care să nu se clatine.
21Nu știți? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? N-ați învățat nimic de la întemeierea pământului?
22El este Cel Ce șade deasupra cercului pământului, ai cărui locuitori par niște lăcuste. El este Cel Ce întinde cerurile ca pe un baldachin și le desfășoară ca pe un cort de locuit.
23El este Cel Ce îi transformă pe prinți în nimic, iar pe conducătorii pământului ca și cum n-ar exista.
24De abia sunt plantați, de abia sunt semănați, de abia s-a înrădăcinat trunchiul lor în pământ, că El și suflă peste ei, uscându-i, iar vijelia îi ia ca pe niște paie.
25„Deci, cu cine Mă veți asemăna ca să fim deopotrivă?“, zice Cel Sfânt.
26Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți: Cine a creat toate acestea? Cel Ce aduce afară armata lor, după număr, chemându-le pe toate pe nume. Atât de mare este tăria Lui, atât de tare este puterea Lui, că niciuna nu lipsește.
27De ce spui, Iacov, de ce zici, Israel: „Calea mea este ascunsă de Domnul și dreptul meu nu este luat în seamă de Dumnezeul meu“?
28Nu știi? N-ai auzit? Domnul este Dumnezeul cel veșnic, Creatorul marginilor pământului. El nu obosește, nici nu rămâne fără putere, iar priceperea Lui este de nepătruns.
29El dă putere celui obosit și îl întărește pe cel lipsit de putere.
30Feciorii obosesc și nu mai au putere, tinerii se împiedică și cad,
31dar cei ce-și pun speranța în Domnul își vor înnoi puterea, vor zbura ca vulturii, vor alerga și nu vor rămâne fără putere, vor umbla și nu vor obosi.