Ezekiel 15NTR

1Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând:

2„Fiul omului, prin ce se deosebește lemnul de viță de orice altă ramură a vreunui copac din pădure?

3Se ia lemn de viță pentru a se face vreo lucrare anume? Se ia cumva lemn de viță pentru a se face din el măcar un țăruș, de care să se atârne tot felul de vase?

4Iată că este aruncat în foc să ardă. Iar după ce focul îi arde cele două capete și îi face scrum mijlocul, mai poate fi el bun pentru vreo lucrare?

5Deci, dacă atunci când era întreg nu s-a putut face nimic din el, cu cât mai puțin acum, după ce l-a ars focul și l-a făcut scrum!“.

6De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: „Așa cum deosebesc lemnul de viță de lemnul oricărui copac din pădure, ca să-l pun pe foc să fie ars, tot așa voi face și cu locuitorii Ierusalimului.

7Îmi voi îndrepta fața împotriva lor. Din foc au scăpat, dar tot focul îi va arde! Când Îmi voi îndrepta privirea împotriva lor, veți ști că Eu sunt Domnul.

8Voi preface țara într-o pustietate din cauză că au fost necredincioși, zice Stăpânul Domn “.

Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™ Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc. Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate. The Bible, New Romanian Translation™ Copyright © 2007,

Choose Translation

Switch translation for Ezekiel 15.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.