Exodus 5
1 După aceea, Moise și Aaron s-au dus la Faraon și i-au zis: ‒ Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă-Mi poporul să plece, ca să țină o sărbătoare pentru Mine în deșert“.
2 Dar Faraon a răspuns: ‒ Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui și să-l las pe Israel să plece? Nu-L cunosc pe Domnul și nu-l voi lăsa pe Israel să plece.
3 Atunci ei au zis: ‒ Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi. Lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în deșert, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie.
4 Dar regele Egiptului le-a zis: ‒ Moise și Aaron, de ce distrageți poporul de la muncă? Întoarceți-vă la treburile voastre!
5 Apoi Faraon a zis: ‒ Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să-l opriți de la lucru!
6 În aceeași zi, Faraon le-a poruncit asupritorilor poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând:
7 „Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să-și adune paie.
8 Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă-ne să plecăm, ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!».
9 Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu mai fie distras de cuvinte mincinoase“.
10 Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie.
11 Mergeți voi înșivă și adunați-vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorat㻓.
12 Poporul s-a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie.
13 Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați-vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“.
14 Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n-ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care-o făceați înainte?“.
15 Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s-au plâns lui Faraon, zicând: ‒ De ce te porți așa cu slujitorii tăi?
16 Nu li se mai dau paie slujitorilor tăi și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“. Iată că slujitorii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău.
17 Faraon a răspuns: ‒ Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă-ne să plecăm ca să aducem jertfe Domnului “.
18 Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți același număr de cărămizi.
19 Supraveghetorii fiilor lui Israel și-au dat seama că sunt în necaz când li s-a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“.
20 Când au ieșit de la Faraon, s-au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să-i întâmpine.
21 Ei le-au zis: „ Domnul să Se uite la voi și să judece, pentru că ne-ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându-le sabia în mână ca să ne ucidă“.
22 Atunci Moise s-a întors la Domnul și L-a întrebat: ‒ Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m-ai trimis?
23 De când am venit și i-am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți-ai eliberat nicidecum poporul.