Zechariah 11
1 Deschide‑ți porțile, Libanule, ca să‑ți mănânce focul cedrii!
2 Vaită‑te, chiparosule, căci cedrul a căzut și arborii cei falnici sunt nimiciți! Văitați‑vă, stejari din Bașan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost doborâtă!
3 Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s‑a nimicit fala; leii tineri mugesc, pentru că desișul Iordanului este nimicit.
4 Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul meu: „Păstorește oile de tăiat!
5 Căci cei ce le cumpără le taie și nu se simt vinovați. Și cel ce le vinde zice: «Binecuvântat fie DOMNUL pentru că mă îmbogățesc!» Și păstorilor lor nu le este milă de ele.
6 Da, nici Eu nu voi mai avea milă de locuitorii țării – zice DOMNUL – ci, iată, îi dau pe oameni pe mâna semenilor lor și pe mâna regilor lor; ei vor zdrobi țara și n‑o voi izbăvi din mâinile lor.”
7 Atunci m‑am apucat să păstoresc oile de tăiat, care le erau sortite negustorilor de oi. Mi‑am luat două toiege: pe unul l‑am numit „Bunătate”, iar pe celălalt l‑am numit „Unire”. Și am păstorit oile.
8 Am scăpat de cei trei păstori într‑o singură lună. Sufletul meu nu‑i mai răbda și se scârbise și sufletul lor de mine.
9 Și le-am zis oilor: „Nu vă mai pot păstori! Cea care trebuie să moară va muri, cea care trebuie să dispară va dispărea, iar cele rămase vor ajunge să se mănânce unele pe altele.”
10 Mi‑am luat toiagul „Bunătate” și l‑am rupt, ca să rup legământul pe care‑l încheiasem cu toate popoarele.
11 Și chiar în ziua în care s‑a rupt, negustorii de oi care mă pândeau au înțeles astfel că acesta este cuvântul DOMNULUI.
12 Eu le‑am zis: „Dacă găsiți cu cale, dați‑mi plata; dacă nu, nu mi-o dați!” Și mi‑au cântărit, ca plată, treizeci de sicli de argint.
13 Atunci DOMNUL mi‑a zis: „Aruncă în vistierie prețul acesta generos cu care M‑au prețuit!” Și am luat, așadar, cei treizeci de sicli de argint și i‑am aruncat în Casa DOMNULUI, pentru vistierie.
14 Apoi am rupt al doilea toiag al Meu, numit „Unire”, ca să rup frăția dintre Iuda și Israel.
15 DOMNUL mi‑a zis: „Ia‑ți acum și uneltele unui păstor fără minte!
16 Căci, iată, voi ridica în țară un păstor care nu va lua seama la oile care lipsesc, nu se va interesa de soarta celor tinere, nu le va obloji pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase, ci le va mânca pe cele grase, lăsând din ele numai copitele.
17 Vai de păstorul de nimic, care își părăsește oile! Sabia să-i lovească brațul și să-i străpungă ochiul drept! Să i se usuce brațul de tot și să i se stingă ochiul drept!”