1Spun adevărul în Hristos, nu mint; conștiința îmi este martoră prin Duhul Sfânt
2că am o mare tristețe și o durere necurmată în inimă.
3Căci mi‑aș fi dorit să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești.
4Ei sunt israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujirea preoțească, făgăduințele,
5se trag din patriarhi și tot din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toți, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
6Dar nu este ca și când ar fi dat greș Cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toți cei din Israel sunt Israel.
7Nici copiii lui Avraam nu sunt toți sămânța lui Avraam, ci este scris: În Isaac sămânța ta va avea un nume.
8Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți sămânță.
9Căci cuvântul acesta este o făgăduință: La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.
10Și nu doar atât; și cu Rebeca a fost la fel, după ce a rămas însărcinată de la un singur om, părintele nostru Isaac.
11Căci, deși gemenii nu se născuseră încă și nici nu făcuseră ceva bun sau rău – ca să rămână în picioare hotărârea și alegerea lui Dumnezeu, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –
12Rebecăi i s‑a spus: Cel mai mare va fi rob celui mai mic,
13după cum este scris: Pe Iacov l‑am iubit, iar pe Esau l‑am urât.
14Deci ce vom spune? Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum!
15Căci El i‑a zis lui Moise: Voi avea milă de cine vreau să am milă și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur.
16Așadar, nu ține de cine vrea sau de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.
17Fiindcă Scriptura îi spune lui Faraon: Tocmai de aceea te‑am ridicat: ca să‑Mi arăt în tine puterea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.
18Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.
19Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai aduce învinuire? Căci voinței Lui cine poate să‑i stea împotrivă?”
20Dar, mai degrabă, o, omule, cine ești tu, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare îi va zice vasul de lut olarului: „De ce m‑ai făcut așa?”
21Nu are olarul stăpânire asupra lutului ca din același bulgăre să facă un vas de cinste și unul de ocară?
22Și dacă Dumnezeu, vrând să‑Și arate mânia și să‑Și descopere puterea, a răbdat îndelung niște vase ale mâniei, hărăzite pieirii,
23ca să‑Și descopere bogăția slavei față de niște vase ale îndurării, pe care le‑a pregătit mai dinainte pentru slavă?
24Aceste vase suntem noi, pe care ne‑a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri,
25după cum spune în Osea: Voi chema popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu și preaiubită pe cea care nu era preaiubită.
26Și în loc să li se zică: „Voi nu sunteți poporul Meu”, se vor chema fii ai Dumnezeului celui viu.
27Isaia, pe de altă parte, strigă cu privire la Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită.
28Căci Domnul va împlini pe deplin și repede, pe pământ, cuvântul Lui.
29Și cum zisese Isaia mai înainte: Dacă nu ne‑ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne‑am fi asemănat cu Gomora.
30Deci ce vom zice? Neamurile, care nu urmăreau să fie îndreptățite, au fost îndreptățite: au căpătat o dreptate care vine prin credință.
31Israel însă, care urmărea o lege a dreptății, n‑a ajuns la Lege.
32De ce? Pentru că n ‑a căutat‑o prin credință, ci prin fapte. S‑a lovit de piatra de poticnire,
33după cum este scris: Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și cel care crede în El nu va fi dat de rușine.