1Poporul a început să cârtească în auzul DOMNULUI. DOMNUL a auzit și S‑a aprins de mânie. A izbucnit focul DOMNULUI și a mistuit o parte din marginea taberei.
2Poporul a strigat către Moise, Moise s‑a rugat DOMNULUI, iar focul s‑a stins.
3Locului aceluia i‑au pus numele Tabera, pentru că se aprinsese focul DOMNULUI printre ei.
4Adunătura de oameni care se afla în mijlocul lui Israel a fost cuprinsă de poftă, ba chiar și fiii lui Israel au început să plângă și să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm?
5Ne aducem aminte de peștii pe care‑i mâncam în Egipt și care nu ne costau, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi.
6Acum ni s‑a uscat gâtlejul: nu este nimic altceva decât mana aceasta înaintea ochilor noștri!” (
7Mana semăna cu grăuntele de coriandru și la vedere era ca bdeliul.
8Poporul se risipea și o strângea, o măcina la râșniță sau o bătea în piuă, o fierbea în oală și făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.
9Când cădea roua noaptea în tabără, cădea și mana.)
10Moise a auzit poporul plângând, familie după familie, fiecare la intrarea cortului său. Mânia DOMNULUI s‑a aprins cu tărie. Moise s‑a întristat
11și I‑a zis DOMNULUI: „De ce‑l mâhnești pe robul Tău și de ce n‑am căpătat trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?
12Oare eu am zămislit tot poporul acesta? Oare eu l‑am născut, ca să‑mi zici: «Poartă‑l la sânul tău, cum își poartă doica pruncul», până în ținutul pe care l‑ai jurat părinților lui?
13De unde să am eu carne ca să dau la tot poporul acesta? Căci mi se plâng astfel: «Dă‑ne carne să mâncăm!»
14Eu singur nu pot să port tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.
15Decât să Te porți așa cu mine, mai bine omoară‑mă, Te rog, dacă am găsit trecere înaintea Ta, ca să nu‑mi mai văd nenorocirea!”
16DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Adună‑Mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, pe care‑i cunoști ca bătrâni ai poporului și dregători ai lui; să‑i aduci la Cortul Întâlnirii și să se înfățișeze acolo împreună cu tine.
17Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine și‑l voi pune peste ei, ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului și să n‑o porți tu singur.
18Să spui poporului: «Sfințiți‑vă pentru mâine, și veți avea carne să mâncați, fiindcă ați plâns în auzul DOMNULUI astfel: ‘Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!’ DOMNUL vă va da carne și veți mânca.
19Veți avea carne să mâncați nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile,
20ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă veți scârbi de ea, pentru că n‑ați ascultat de DOMNUL, care este în mijlocul vostru, și pentru că ați plâns înaintea Lui astfel: ‘De ce am ieșit noi din Egipt?’»”
21Moise I‑a zis: „Șase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, și Tu zici: «Le voi da carne și vor mânca o lună întreagă»!?
22S‑ar putea tăia oare atâtea oi și atâția boi ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toți peștii mării ca să le ajungă?”
23DOMNUL i‑a răspuns lui Moise: „Nu cumva s‑a scurtat mâna DOMNULUI? Vei vedea acum dacă ceea ce ți‑am spus se va întâmpla sau nu.”
24Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele DOMNULUI. A adunat șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i‑a pus în jurul Cortului.
25DOMNUL S‑a coborât în nor și i‑a vorbit lui Moise; a luat din Duhul care era peste el și l‑a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și de îndată ce Duhul s‑a odihnit peste ei, au profețit, dar după aceea n‑au mai profețit.
26Doi bărbați, unul numit Eldad și altul Medad, rămăseseră în tabără, și Duhul s‑a odihnit și peste ei, căci erau dintre cei înscriși, măcar că nu se duseseră la Cort. Și au început să profețească și ei în tabără.
27Un tânăr a alergat ca să‑i dea de știre lui Moise și i‑a zis: „Eldad și Medad profețesc în tabără!”
28Și Iosua, fiul lui Nun, care din tinerețea lui fusese slujitorul lui Moise, i‑a zis: „Stăpâne Moise, oprește‑i!”
29Moise i‑a răspuns: „Ești gelos pentru mine? De‑ar fi tot poporul DOMNULUI alcătuit din profeți! De Și‑ar pune DOMNUL Duhul Lui peste ei!”
30Apoi Moise și bătrânii lui Israel s‑au întors în tabără.
31Un vânt s‑a stârnit de la DOMNUL și a adus prepelițe de peste mare, răspândindu‑le peste tabără cale de o zi într‑o parte și cale de o zi de cealaltă parte de jur împrejurul taberei, ca la doi coți pe fața pământului.
32Toată ziua aceea, toată noaptea și toată ziua următoare, poporul s‑a sculat și a adunat prepelițe; cel ce adunase cel mai puțin avea zece omeri. Apoi le‑au întins în jurul taberei.
33Pe când abia le ajunsese carnea între dinți și nu apucaseră încă să o mestece, DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva fiilor lui Israel și i‑a lovit cu o urgie foarte mare.
34Au pus locului aceluia numele Chibrot‑Hataava, pentru că acolo a fost îngropat poporul cuprins de poftă.
35De la Chibrot‑Hataava, poporul a plecat spre Hațerot și s‑a oprit la Hațerot.