1Când s‑au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
2și le‑a spus: „Mergeți în satul de dinainte și veți găsi îndată o măgăriță legată și un mânz împreună cu ea; dezlegați‑i și aduceți‑i la Mine!
3Dacă vă întreabă cineva, să spuneți: «Domnul are nevoie de ei.» Și îi va trimite îndată.”
4Aceasta s‑a petrecut ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice:
5Spuneți fiicei Sionului: „Iată, Regele tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul celei de sub jug.”
6Ucenicii s‑au dus și au făcut după cum le poruncise Isus.
7Au adus măgărița și măgărușul, și‑au pus hainele peste ei și El S‑a așezat deasupra.
8Majoritatea oamenilor din mulțime își așterneau hainele pe drum; alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe drum.
9Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care‑L urmau strigau: „ Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în înălțimi!”
10Când a intrat Isus în Ierusalim, toată cetatea a început să freamăte și toți se întrebau: „Cine este acesta?”
11„Este profetul Isus, din Nazaretul Galileei”, răspundeau mulțimile.
12Isus a intrat în Templul [lui Dumnezeu], i‑a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei
13și le‑a zis: „Este scris: Casa Mea se va numi o casă de rugăciune. Dar voi faceți din ea o peșteră de tâlhari.”
14Au venit la El în Templu niște orbi și șchiopi, iar El i‑a vindecat.
15Însă preoții de seamă și cărturarii, văzând minunile pe care le făcea, precum și pe copii strigând în Templu și zicând: „Osana Fiului lui David!”, s‑au mâniat
16și I‑au zis: „Auzi ce zic aceștia?” Isus le‑a răspuns: „Da. Oare n‑ați citit niciodată: Din gura pruncilor și a sugarilor Ți‑ai scos laudă?”
17El i‑a lăsat, a ieșit din cetate spre Betania și a înnoptat acolo.
18Dimineața, pe când Se întorcea în cetate, I s‑a făcut foame.
19Văzând un smochin lângă drum, S‑a apropiat de el, dar nu a găsit nimic decât frunze și i‑a zis: „În veac să nu mai dea rod din tine!” Și smochinul s‑a uscat pe loc.
20Când au văzut lucrul acesta, ucenicii au rămas uimiți și au zis: „Cum de s‑a uscat smochinul pe loc?”
21Isus le‑a răspuns: „Adevărat vă spun că, dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce am făcut Eu smochinului, ci îi veți zice acestui munte: «Ridică‑te și aruncă‑te în mare!» și se va face.
22Tot ce veți cere prin rugăciune, cu credință, veți primi.”
23Isus a mers în Templu și, pe când îi învăța pe oameni, au venit la El preoții de seamă și bătrânii poporului și I‑au zis: „Cu ce autoritate faci tu aceste lucruri și cine ți‑a dat această autoritate?”
24Isus le‑a răspuns zicând: „Vă voi întreba și Eu un lucru, iar dacă‑Mi veți răspunde, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac toate acestea:
25botezul lui Ioan de unde era – din cer sau de la oameni?” Ei însă vorbeau între ei și ziceau: „Dacă spunem: «Din cer», ne va zice: «Atunci de ce n‑ați crezut în el?»
26Dacă vom spune: «De la oameni», ne temem de mulțime, pentru că toți îl consideră pe Ioan profet.”
27Așa că I‑au răspuns lui Isus: „Nu știm!” Atunci și El le‑a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
28Ce credeți? Un om avea doi fii. Venind la cel dintâi, i‑a zis: «Fiule, du‑te și lucrează astăzi la vie!»
29El i‑a răspuns: «Nu vreau», dar mai târziu i‑a părut rău și s‑a dus.
30A venit și la celălalt și i‑a spus la fel. Acesta a răspuns: «Mă duc, stăpâne», și nu s‑a dus.
31Care dintre cei doi a făcut voia tatălui?” „Cel dintâi”, au răspuns ei. Iar Isus le‑a zis: „Adevărat vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu.
32Fiindcă Ioan a venit la voi pe calea dreptății, și nu i‑ați dat crezare, dar vameșii și desfrânatele l‑au crezut. Voi însă, deși ați văzut lucrul acesta, nu v‑ați căit mai târziu ca să‑l credeți.
33Ascultați o altă pildă! Era odată un gospodar care a sădit o vie, a împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn, apoi a arendat‑o unor lucrători și a plecat în călătorie.
34Când s‑a apropiat vremea roadelor, Și‑a trimis robii la lucrători, ca să ia roadele.
35Dar lucrătorii i‑au luat pe robi și pe unul l‑au bătut, pe altul l‑au omorât, iar pe altul l‑au ucis cu pietre.
36A trimis apoi alți robi, mai mulți decât cei dintâi, dar lucrătorii le‑au făcut la fel.
37În cele din urmă, l‑a trimis la ei pe fiul său, zicându‑și: «De fiul meu se vor rușina!»
38Dar lucrătorii, văzându‑l pe fiu, au zis între ei: «Iată‑l pe moștenitor; haideți să‑l omorâm și să punem mâna pe moștenirea lui!»
39Și prinzându‑l, l‑au scos afară din vie și l‑au omorât.
40Acum, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?”
41Ei I‑au răspuns: „Pe ticăloșii aceia ticălos îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care‑i vor da roadele la vreme.”
42Isus le‑a zis: „Oare n‑ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au lepădat‑o zidarii, tocmai ea a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s‑a făcut lucrul acesta și este minunat în ochii noștri?
43De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roade.
44Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera.”
45Când au auzit pildele Lui, preoții de seamă și fariseii au priceput că despre ei vorbea
46și căutau să‑L prindă, dar se temeau de mulțimi, pentru că ele Îl considerau profet.