Mark 6
1 Isus a plecat de acolo și a venit în patria Lui, iar ucenicii Lui L‑au urmat.
2 Când a venit ziua sabatului, a început să îi învețe pe oameni în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, se mirau și ziceau: „De unde are el aceste lucruri? Cine i‑a dat înțelepciunea aceasta și cum se fac astfel de minuni prin mâinile lui?
3 Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, Iose, Iuda și Simon? Și nu sunt surorile lui aici, printre noi?” Și găseau o pricină de poticnire în El.
4 Dar Isus le‑a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui.”
5 N‑a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Și‑a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i‑a vindecat.
6 Și Se mira de necredința lor. Isus străbătea satele din împrejurimi învățându‑i pe oameni.
7 Atunci i‑a chemat pe cei doisprezece și a început să‑i trimită doi câte doi, dându‑le autoritate asupra duhurilor necurate.
8 Le‑a poruncit să nu ia cu ei pe drum nimic altceva decât un toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu,
9 să se încalțe cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine.
10 Apoi le‑a zis: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela.
11 Și dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, să plecați de acolo și să scuturați praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. [Adevărat vă spun că în ziua judecății va fi mai ușor pentru Sodoma și Gomora decât pentru cetatea aceea.]”
12 Ucenicii au plecat și au propovăduit pocăința.
13 Scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn mulți bolnavi, vindecându‑i.
14 Regele Irod a auzit de Isus, fiindcă Numele Lui ajunsese cunoscut, și zicea: „Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea lucrează aceste puteri prin el!”
15 Alții ziceau că este Ilie, iar alții, că este un profet ca cei din vechime.
16 Dar Irod, auzind toate acestea, zicea: „Ioan, căruia i‑am tăiat capul, a înviat!”
17 Căci Irod însuși trimisese soldați să‑l prindă pe Ioan și‑l legase în temniță din cauza Irodiadei, soția fratelui său Filip, pe care o luase în căsătorie.
18 Ioan îi zicea lui Irod: „Nu‑ți este îngăduit să trăiești cu soția fratelui tău!”
19 Irodiada îl ura pe Ioan și voia să‑l omoare, dar nu putea,
20 fiindcă Irod se temea de el, știindu‑l om drept și sfânt. Îl ocrotea și, când îl auzea, era în mare cumpănă, dar îl asculta cu plăcere.
21 Totuși, a venit o zi cu bun prilej, atunci când, sărbătorindu‑și ziua de naștere, Irod a dat un ospăț celor cu vază, căpeteniilor oștirii și fruntașilor Galileei.
22 Fata Irodiadei a intrat la ospăț, a dansat și le‑a fost pe plac lui Irod și celor care ședeau la masă cu el. Regele i‑a zis fetei: „Cere‑mi orice vrei și‑ți voi da!”
23 Apoi a jurat cu tărie: „Orice îmi vei cere îți voi da, chiar și jumătate din regatul meu!”
24 Fata a ieșit și i‑a zis mamei sale: „Ce să cer?” Aceasta i‑a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul!”
25 Ea a intrat în grabă la rege și i‑a cerut, zicând: „Vreau să‑mi dai îndată, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul.”
26 Regele s‑a întristat foarte mult, dar din pricina jurămintelor sale și a oaspeților, n‑a vrut să‑și încalce cuvântul.
27 Regele l‑a trimis îndată pe călău, cu porunca de a aduce capul lui Ioan. Acela s‑a dus, i‑a tăiat capul lui Ioan în temniță,
28 l‑a adus pe o tavă, i l‑a dat fetei, iar fata i l‑a dat mamei sale.
29 Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit, i‑au luat trupul și l‑au pus într‑un mormânt.
30 Apostolii s‑au adunat la Isus și I‑au spus tot ce făcuseră și îi învățaseră pe oameni.
31 Isus le‑a zis: „Veniți doar voi, într‑un loc pustiu, și odihniți‑vă puțin!” Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n‑aveau timp nici să mănânce.
32 Au plecat cu barca spre un loc pustiu.
33 Oamenii i‑au văzut plecând și i‑au recunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au ajuns înaintea lor acolo.
34 Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mulțime mare de oameni și I s‑a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care nu au păstor, și a început să‑i învețe multe.
35 Fiindcă se făcuse târziu, ucenicii s‑au apropiat de El și I‑au zis: „Locul acesta este pustiu și ora este înaintată.
36 Dă‑le drumul să se ducă în cătunele și satele din împrejurimi, ca să‑și cumpere ceva de mâncare!”
37 „Dați‑le voi să mănânce!”, le‑a răspuns Isus. Dar ei I‑au zis: „Să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce?”
38 Și El i‑a întrebat: „Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți!” După ce au aflat, au răspuns: „Cinci pâini și doi pești.”
39 Atunci a poruncit să se așeze toți, grupuri‑grupuri, pe iarba verde.
40 Și au stat jos în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci.
41 El a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer și a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile și le‑a dat ucenicilor, ca ei să le împartă mulțimii. Și cei doi pești i‑a împărțit tuturor.
42 Au mâncat toți și s‑au săturat,
43 și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase din pâine și din pești.
44 Cei care mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
45 Îndată, Isus i‑a silit pe ucenicii Săi să intre în barcă și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El dă drumul mulțimii.
46 După ce și‑a luat rămas‑bun de la ei, S‑a dus pe munte ca să Se roage.
47 Când s‑a înserat, barca era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm.
48 I‑a văzut pe ucenici necăjindu‑se cu vâslitul, căci vântul le era împotrivă, și într‑a patra strajă din noapte, a venit la ei umblând pe mare; și voia să treacă pe lângă ei.
49 Când L‑au văzut ei umblând pe mare, au crezut că este o nălucă și au țipat,
50 pentru că toți L‑au văzut și s‑au înspăimântat. Isus le‑a vorbit îndată și le‑a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”
51 Apoi S‑a suit la ei în barcă, iar vântul s‑a oprit. Ei au rămas nespus de uimiți,
52 căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
53 După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la mal.
54 Când au coborât din barcă, oamenii L‑au recunoscut îndată pe Isus,
55 au alergat prin tot ținutul și au început să aducă bolnavi în paturi pretutindeni unde se auzea că era El.
56 Oriunde intra, în sate, cetăți sau cătune, îi puneau pe bolnavi în piețe și‑L rugau să le dea voie măcar de poala hainei Lui să se atingă. Și toți câți se atingeau de El erau vindecați.