Luke 9— EDCR

¹Chemându‑i pe cei doisprezece, Isus le‑a dat autoritate peste toți demonii și putere să vindece boli.

²I‑a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei bolnavi.

³Și le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pentru drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani; și nici două haine să nu vă luați.

⁴În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela.

⁵Iar dacă nu vă vor primi, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.”

⁶Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind și făcând vindecări pretutindeni.

⁷Tetrarhul Irod a auzit despre toate cele săvârșite [de El] și era nedumerit de ceea ce se spunea: după unii, Ioan ar fi înviat din morți;

⁸după alții, se arătase Ilie; iar după alții, înviase unul dintre profeții din vechime.

⁹Dar Irod zicea: „Lui Ioan i‑am tăiat capul; cine este cel despre care aud toate acestea?” Și căuta să‑L vadă.

¹⁰După ce s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce făcuseră. El i‑a luat și S‑a retras deoparte, în cetatea numită Betsaida.

¹¹Mulțimile, când au aflat, au mers după El. Isus le‑a primit, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare.

¹²Fiindcă ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: „Dă drumul mulțimilor, să se ducă în satele și cătunele din împrejurimi să găzduiască și să‑și caute de mâncare, pentru că aici suntem într‑un loc pustiu!”

¹³Isus le‑a zis: „Dați‑le voi să mănânce!” Dar ei I‑au răspuns: „Noi nu avem decât cinci pâini și doi pești; doar dacă ne‑am duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!”

¹⁴Erau cam cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Puneți‑i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!”

¹⁵Au făcut întocmai: i‑au pus să se așeze pe toți.

¹⁶Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, apoi le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor să le împartă mulțimilor.

¹⁷Au mâncat și s‑au săturat toți, și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase.

¹⁸Isus Se ruga singur deoparte, iar ucenicii erau cu El; și i‑a întrebat, zicând: „Cine zic mulțimile că sunt Eu?”

¹⁹Ei I‑au răspuns: „ Unii, Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții – că a înviat un profet dintre cei din vechime.”

²⁰„Dar voi”, i‑a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I‑a răspuns Petru.

²¹Isus le‑a poruncit cu asprime să nu spună nimănui lucrul acesta,

²²căci le zisese că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.

²³Apoi le‑a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.

²⁴Căci oricine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va scăpa.

²⁵Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s‑ar nimici ori s‑ar pierde pe sine?

²⁶Pentru că dacă se va rușina cineva de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.

²⁷Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”

²⁸Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a urcat pe munte să Se roage.

²⁹Pe când Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea chipului, iar îmbrăcămintea I s‑a făcut de un alb strălucitor.

³⁰Și iată că doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie,

³¹care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim.

³²Petru și cei ce erau cu el erau doborâți de somn. Când s‑au trezit, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care erau cu El.

³³Când să se despartă aceștia de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune.

³⁴Pe când spunea el aceste cuvinte, a venit un nor și i‑a acoperit cu umbra lui; ucenicii s‑au înspăimântat când au intrat ei în nor.

³⁵Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu cel ales: de El să ascultați.”

³⁶Când s‑a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și, în acele zile, n‑au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră.

³⁷A doua zi, când au coborât de pe munte, o mulțime mare L‑a întâmpinat pe Isus.

³⁸Și iată că un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog, uită‑Te la fiul meu, căci este singurul meu copil!

³⁹Îl apucă un duh și, deodată, băiatul răcnește, se zvârcolește cu spume la gură, și demonul cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit.

⁴⁰I‑am rugat pe ucenicii Tăi să scoată demonul din el, dar n‑au putut.”

⁴¹Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și pornită la rău, până când voi mai fi cu voi și vă voi mai răbda? Adu‑l aici pe fiul tău!”

⁴²Chiar când venea băiatul, demonul l‑a trântit și l‑a zguduit. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său.

⁴³Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu. Pe când toți se mirau de tot ce făcea Isus, El le‑a zis ucenicilor Săi:

⁴⁴„Luați bine aminte la cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor!”

⁴⁵Dar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu‑l priceapă; și se temeau să‑I pună întrebări cu privire la ceea ce spusese.

⁴⁶Apoi le‑a venit gândul să știe care dintre ei ar fi mai mare.

⁴⁷Isus, care le‑a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El

⁴⁸și le‑a zis: „Oricine îl primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M‑a trimis. Fiindcă cel care este mai mic între voi toți, acela este mare.”

⁴⁹Ioan a răspuns: „Stăpâne, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi.”

⁵⁰Isus i‑a răspuns: „Nu‑l opriți, fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”

⁵¹Când s‑a împlinit vremea înălțării Sale, Isus S‑a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim.

⁵²A trimis soli înaintea Sa, care au mers și au intrat într‑un sat al samaritenilor, ca să facă pregătiri pentru El.

⁵³Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim.

⁵⁴Văzând aceasta, Iacov și Ioan, ucenicii Săi, au zis: „Doamne, vrei să chemăm să se coboare foc din cer și să‑i mistuie, [cum a făcut Ilie]?”

⁵⁵Isus S‑a întors spre ei și i‑a mustrat. [El a zis: „Nu știți de ce duh sunteți mânați!

⁵⁶Căci Fiul Omului n‑a venit să nimicească sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” ] Și au plecat în alt sat.

⁵⁷Pe când erau pe drum, cineva I‑a zis: „[Doamne,] Te voi urma oriunde vei merge.”

⁵⁸Isus i‑a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n‑are unde să‑Și plece capul.”

⁵⁹A zis apoi către altul: „Urmează‑mă!” Acesta I‑a răspuns: „Doamne, îngăduie‑mi să mă duc mai întâi să‑l îngrop pe tatăl meu!”

⁶⁰Dar Isus i‑a zis: „Lasă morții să‑și îngroape morții, iar tu mergi și vestește Împărăția lui Dumnezeu!”

⁶¹Altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar îngăduie‑mi mai întâi să‑mi iau rămas‑bun de la cei din casa mea!”

⁶²Isus i‑a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și privește înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”