Luke 9
1 Chemându‑i pe cei doisprezece, Isus le‑a dat autoritate peste toți demonii și putere să vindece boli.
2 I‑a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei bolnavi.
3 Și le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pentru drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani; și nici două haine să nu vă luați.
4 În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela.
5 Iar dacă nu vă vor primi, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.”
6 Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind și făcând vindecări pretutindeni.
7 Tetrarhul Irod a auzit despre toate cele săvârșite [de El] și era nedumerit de ceea ce se spunea: după unii, Ioan ar fi înviat din morți;
8 după alții, se arătase Ilie; iar după alții, înviase unul dintre profeții din vechime.
9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i‑am tăiat capul; cine este cel despre care aud toate acestea?” Și căuta să‑L vadă.
10 După ce s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce făcuseră. El i‑a luat și S‑a retras deoparte, în cetatea numită Betsaida.
11 Mulțimile, când au aflat, au mers după El. Isus le‑a primit, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare.
12 Fiindcă ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: „Dă drumul mulțimilor, să se ducă în satele și cătunele din împrejurimi să găzduiască și să‑și caute de mâncare, pentru că aici suntem într‑un loc pustiu!”
13 Isus le‑a zis: „Dați‑le voi să mănânce!” Dar ei I‑au răspuns: „Noi nu avem decât cinci pâini și doi pești; doar dacă ne‑am duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!”
14 Erau cam cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Puneți‑i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!”
15 Au făcut întocmai: i‑au pus să se așeze pe toți.
16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, apoi le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor să le împartă mulțimilor.
17 Au mâncat și s‑au săturat toți, și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase.
18 Isus Se ruga singur deoparte, iar ucenicii erau cu El; și i‑a întrebat, zicând: „Cine zic mulțimile că sunt Eu?”
19 Ei I‑au răspuns: „ Unii, Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții – că a înviat un profet dintre cei din vechime.”
20 „Dar voi”, i‑a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I‑a răspuns Petru.
21 Isus le‑a poruncit cu asprime să nu spună nimănui lucrul acesta,
22 căci le zisese că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.
23 Apoi le‑a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.
24 Căci oricine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va scăpa.
25 Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s‑ar nimici ori s‑ar pierde pe sine?
26 Pentru că dacă se va rușina cineva de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.
27 Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a urcat pe munte să Se roage.
29 Pe când Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea chipului, iar îmbrăcămintea I s‑a făcut de un alb strălucitor.
30 Și iată că doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie,
31 care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim.
32 Petru și cei ce erau cu el erau doborâți de somn. Când s‑au trezit, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care erau cu El.
33 Când să se despartă aceștia de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune.
34 Pe când spunea el aceste cuvinte, a venit un nor și i‑a acoperit cu umbra lui; ucenicii s‑au înspăimântat când au intrat ei în nor.
35 Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu cel ales: de El să ascultați.”
36 Când s‑a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și, în acele zile, n‑au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră.
37 A doua zi, când au coborât de pe munte, o mulțime mare L‑a întâmpinat pe Isus.
38 Și iată că un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog, uită‑Te la fiul meu, căci este singurul meu copil!
39 Îl apucă un duh și, deodată, băiatul răcnește, se zvârcolește cu spume la gură, și demonul cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit.
40 I‑am rugat pe ucenicii Tăi să scoată demonul din el, dar n‑au putut.”
41 Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și pornită la rău, până când voi mai fi cu voi și vă voi mai răbda? Adu‑l aici pe fiul tău!”
42 Chiar când venea băiatul, demonul l‑a trântit și l‑a zguduit. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său.
43 Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu. Pe când toți se mirau de tot ce făcea Isus, El le‑a zis ucenicilor Săi:
44 „Luați bine aminte la cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor!”
45 Dar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu‑l priceapă; și se temeau să‑I pună întrebări cu privire la ceea ce spusese.
46 Apoi le‑a venit gândul să știe care dintre ei ar fi mai mare.
47 Isus, care le‑a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El
48 și le‑a zis: „Oricine îl primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M‑a trimis. Fiindcă cel care este mai mic între voi toți, acela este mare.”
49 Ioan a răspuns: „Stăpâne, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi.”
50 Isus i‑a răspuns: „Nu‑l opriți, fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
51 Când s‑a împlinit vremea înălțării Sale, Isus S‑a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim.
52 A trimis soli înaintea Sa, care au mers și au intrat într‑un sat al samaritenilor, ca să facă pregătiri pentru El.
53 Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim.
54 Văzând aceasta, Iacov și Ioan, ucenicii Săi, au zis: „Doamne, vrei să chemăm să se coboare foc din cer și să‑i mistuie, [cum a făcut Ilie]?”
55 Isus S‑a întors spre ei și i‑a mustrat. [El a zis: „Nu știți de ce duh sunteți mânați!
56 Căci Fiul Omului n‑a venit să nimicească sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” ] Și au plecat în alt sat.
57 Pe când erau pe drum, cineva I‑a zis: „[Doamne,] Te voi urma oriunde vei merge.”
58 Isus i‑a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n‑are unde să‑Și plece capul.”
59 A zis apoi către altul: „Urmează‑mă!” Acesta I‑a răspuns: „Doamne, îngăduie‑mi să mă duc mai întâi să‑l îngrop pe tatăl meu!”
60 Dar Isus i‑a zis: „Lasă morții să‑și îngroape morții, iar tu mergi și vestește Împărăția lui Dumnezeu!”
61 Altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar îngăduie‑mi mai întâi să‑mi iau rămas‑bun de la cei din casa mea!”
62 Isus i‑a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și privește înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”
