1În ziua aceea, Debora a cântat astfel împreună cu Barac, fiul lui Abinoam:
2„Pentru că s‑au pus căpeteniile în fruntea lui Israel, pentru că poporul s‑a arătat gata de luptă, binecuvântați‑L pe DOMNUL!
3Ascultați, regilor! Luați aminte, domnitorilor! Eu, da, eu Îi voi cânta DOMNULUI, Îl voi lăuda pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.
4DOAMNE, când ai ieșit din Seir, când ai mărșăluit din câmpia Edomului, pământul s‑a cutremurat, iar cerurile au picurat, da, norii s-au revărsat în picuri.
5Munții s‑au cutremurat înaintea DOMNULUI, înaintea Celui din Sinai, înaintea DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel.
6Pe vremea lui Șamgar, fiul lui Anat, pe vremea lui Iael, drumurile erau părăsite, cei ce umblau pe poteci umblau pe cărări ocolite.
7Era secătuită ostășimea din Israel, secătuită, până te‑ai ridicat tu, Debora; te‑ai ridicat ca o mamă în Israel.
8Poporul își alesese dumnezei noi, și războiul era la porți. Nu vedeai un scut sau o suliță la patruzeci de mii în Israel!
9Mi-e inima la căpeteniile lui Israel, la cei din popor care s‑au arătat gata de luptă. Binecuvântați‑L pe DOMNUL!
10Voi, care călăriți pe măgărițe murge, voi, care stați pe șei împletite, și voi, care treceți pe drum, cântați!
11Glasul celor ce scot apă la adăpători să povestească acolo biruințele DOMNULUI, biruințele oștenilor Săi în Israel! Atunci s‑a coborât poporul DOMNULUI la porți.
12Trezește‑te, trezește‑te, Debora! Trezește‑te, trezește‑te, și zi o cântare! Scoală‑te, Barac, pe înrobitori ia‑i prizonieri, fiu al lui Abinoam!
13Atunci o rămășiță a coborât în vale la mai-marii lor, Poporul DOMNULUI a coborât la mine ca vitejii.
14Cei care coboară împotriva lui Amalec își au rădăcina în Efraim, urmându‑te pe tine, Beniamin, cu oamenii tăi; Din Machir au coborât căpeteniile, și din Zabulon, cei ce poartă toiag de dregător.
15Mai‑marii lui Isahar au fost cu Debora, Isahar, asemenea lui Barac, a fost trimis pe urma lui în vale. În sânul cetelor lui Ruben, mari au fost cumpănirile inimii!
16De ce ai rămas între samare, ca să asculți cântece din fluier la turme? În sânul cetelor lui Ruben, mari au fost cercetările inimii!
17Galaadul de peste Iordan nu și-a părăsit locuința; iar Dan de ce a rămas la corăbii? Așer a stat pe țărmul mării și a trândăvit în limanurile lui.
18Zabulon este un popor care și‑a pus în joc viața, înfruntând moartea; Și Neftali la fel, pe înălțimile din câmpie.
19Regii au venit, s‑au luptat; au luptat atunci regii Canaanului la Taanac, la apele Meghido; n‑au luat nicio pradă de argint.
20Stelele din ceruri se luptau, de pe căile lor se luptau cu Sisera.
21Pârâul Chișon i‑a măturat, pârâul străvechi, pârâul Chișon! Pășește, suflete al meu, cu îndrăzneală!
22Atunci, copitele cailor au tropotit în galop, în galopul armăsarilor lui.
23Blestemați cetatea Meroz, a zis Îngerul DOMNULUI, blestemați‑i aprig pe locuitorii ei, căci n‑au venit în ajutorul DOMNULUI, în ajutorul DOMNULUI, printre viteji!
24Binecuvântată să fie între femei Iael, nevasta lui Heber, chenitul! Între femeile din corturi fie binecuvântată!
25El a cerut apă, și ea i‑a dat lapte; în potir domnesc i‑a adus lapte prins.
26Apoi, mâna și‑a întins‑o spre țăruș și dreapta spre ciocanul lucrătorilor; l‑a lovit pe Sisera, i‑a zdrobit țeasta, i‑a sfărâmat și i‑a străpuns tâmpla.
27La picioarele ei s‑a ghemuit, a căzut, a rămas lat, la picioarele ei s‑a ghemuit prăbușit; unde s‑a ghemuit, acolo a căzut fără viață.
28De la fereastră privește în jos și oftează mama lui Sisera, printre zăbrele: «De ce zăbovește carul lui și nu vine? De ce întârzie tropotul carelor lui?»
29Cele mai înțelepte dintre doamnele ei răspund, și chiar ea își răspunde singură:
30«Negreșit, au găsit pradă și fac împărțeala: o femeie, două femei de fiecare bărbat; țesături colorate – pradă pentru Sisera; țesături colorate, brodate, ca pradă, două bucăți colorate și brodate pentru grumazul celui ce ia pradă!»
31Așa să piară toți vrăjmașii Tăi, DOAMNE! Dar cei ce Te iubesc să fie ca soarele când răsare în toată puterea lui!” Țara a avut odihnă patruzeci de ani.