Judges 11— EDCR

¹Iefta, galaaditul, era un om viteaz, dar el era fiul unei desfrânate. Galaad era tatăl lui Iefta.

²Nevasta lui Galaad i‑a născut fii, iar când fiii nevestei sale au crescut, l‑au izgonit pe Iefta și i‑au zis: „Tu nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru, căci tu ești fiul altei femei!”

³Așadar, Iefta a fugit de frații lui și a locuit în ținutul Tob. Niște oameni de nimic s‑au strâns la Iefta și ieșeau la luptă cu el.

⁴După o vreme, fiii lui Amon au pornit la război împotriva lui Israel.

⁵Și pe când fiii lui Amon au pornit la război împotriva lui Israel, bătrânii Galaadului s‑au dus să‑l aducă pe Iefta din ținutul Tob.

⁶Ei i‑au zis: „Vino să ne fii comandant, ca să luptăm cu fiii lui Amon!”

⁷Iefta le‑a răspuns bătrânilor Galaadului: „Oare nu m‑ați urât voi și nu m‑ați izgonit din casa tatălui meu? De ce veniți la mine acum, când sunteți la strâmtorare?”

⁸Bătrânii Galaadului i‑au zis lui Iefta: „De aceea ne‑am întors la tine acum: ca să mergi cu noi, să lupți cu fiii lui Amon și să ne fii căpetenie nouă și tuturor locuitorilor Galaadului!”

⁹Iefta le‑a răspuns bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceți înapoi ca să lupt cu fiii lui Amon și dacă Domnul îi va da în mâinile mele, atunci vă voi fi căpetenie!”

¹⁰Bătrânii Galaadului i‑au zis lui Iefta: „ DOMNUL să ne judece dacă nu vom face așa cum spui!”

¹¹Și Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului, iar poporul l‑a făcut căpetenie și conducător, iar Iefta și‑a rostit toate cuvintele înaintea DOMNULUI, la Mițpa.

¹²Iefta a trimis soli la regele fiilor lui Amon ca să‑i spună: „Ce ai cu mine de vii împotriva mea să lupți împotriva țării mele?”

¹³Regele fiilor lui Amon le‑a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că Israel, când s‑a suit din Egipt, mi‑a cotropit țara, de la Arnon până la Iaboc și Iordan. Dă‑mi‑o înapoi acum de bunăvoie!”

¹⁴Iefta a trimis iarăși soli la regele fiilor lui Amon

¹⁵ca să‑i spună: „Așa vorbește Iefta: «Israel n‑a cotropit țara Moabului sau țara fiilor lui Amon.

¹⁶Căci, atunci când Israel s‑a suit din Egipt, a mers prin pustiu până la Marea Roșie și a ajuns la Cadeș.

¹⁷Atunci, Israel a trimis soli la regele Edomului ca să‑i spună: ‘Lasă‑mă, te rog, să trec prin țara ta!’ Dar regele Edomului n‑a vrut să audă. A trimis și la regele Moabului, și nici el n‑a vrut să audă. Și Israel a rămas la Cadeș.

¹⁸Apoi a mers prin pustiu, a ocolit țara Edomului și țara Moabului și a venit la răsăritul țării Moabului; și‑a așezat tabăra dincolo de Arnon, fără să calce hotarul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului.

¹⁹Israel i‑a trimis soli lui Sihon, regele amoriților, regele Heșbonului. Și Israel i‑a zis: ‘Lasă‑mă, te rog, să trec prin țara ta până la locul meu!’

²⁰Dar Sihon n‑a avut încredere în Israel și nu a vrut să‑l lase să treacă prin ținutul său. Sihon și‑a strâns tot poporul, și‑a așezat tabăra la Iahaț și a luptat împotriva lui Israel.

²¹DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, l‑a dat pe Sihon și tot poporul lui în mâinile lui Israel, care i‑a învins. Israel a pus mâna pe toată țara amoriților, locuitorii acelui ținut.

²²A pus mâna pe tot ținutul amoriților, de la Arnon până la Iaboc și de la pustiu până la Iordan.

²³Așadar, DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, i‑a dezmoștenit pe amoriți dinaintea poporului Său, Israel, iar tu vrei să îi stăpânești țara?

²⁴Oare n‑ai tu dreptul să stăpânești ceea ce‑ți dă Chemoș, dumnezeul tău? Și noi n‑avem oare dreptul să stăpânim tot ce ne‑a dat DOMNUL, Dumnezeul nostru?

²⁵Și apoi, ești tu mai bun decât Balac, fiul lui Țipor, regele Moabului? S‑a certat el vreodată cu Israel sau a făcut el război împotriva lui?

²⁶Sunt trei sute de ani de când locuiește Israel în Heșbon și în satele din jurul lui, la Aroer și în satele din jurul lui și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului; de ce nu le‑ați luat înapoi în tot acest timp?

²⁷Așadar, eu nu am greșit față de tine, dar tu te‑ai purtat rău cu mine, pornind la război cu mine. DOMNUL, Judecătorul, să judece astăzi între fiii lui Israel și fiii lui Amon!»”

²⁸Dar regele fiilor lui Amon n‑a ascultat cuvântul pe care i l‑a trimis Iefta.

²⁹Duhul DOMNULUI a venit peste Iefta. Iefta a trecut prin Galaad și Manase, a trecut prin Mițpe‑Galaad și din Mițpe‑Galaad s‑a îndreptat către fiii lui Amon.

³⁰Iefta I‑a făcut o juruință DOMNULUI și a zis: „Dacă îi vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon,

³¹cine va ieși pe porțile casei mele în întâmpinarea mea, la întoarcerea mea în pace de la fiii lui Amon, va fi al DOMNULUI și va fi adus ca ardere‑de‑tot!”

³²Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon ca să lupte împotriva lor și DOMNUL i‑a dat în mâinile lui.

³³El i‑a înfrânt, de la Aroer până spre Minit, în ținutul celor douăzeci de cetăți, și până la Abel‑Cheramim. Le‑a pricinuit o mare înfrângere, și fiii lui Amon au fost smeriți în fața fiilor lui Israel.

³⁴Iefta s‑a întors acasă la Mițpa. Și iată că fiica lui i‑a ieșit în întâmpinare cu tamburine și cu dansuri. Era singurul lui copil și nu mai avea în afara ei niciun fiu și nicio fiică.

³⁵Îndată ce a văzut‑o, Iefta și‑a sfâșiat hainele și a zis: „Ah, fata mea, ce adânc mă mâhnești și cum mă tulburi tu! Căci mi‑am dat cuvântul față de DOMNUL și nu‑mi pot lua vorba înapoi!”

³⁶Ea a răspuns: „Tată, ți‑ai dat cuvântul față de DOMNUL; fă‑mi potrivit cu ceea ce ți‑a ieșit din gură, acum, când DOMNUL te‑a răzbunat pe vrăjmașii tăi, pe fiii lui Amon!”

³⁷Și ea i‑a zis tatălui său: „Îngăduie‑mi, te rog, doar atât: dă‑mi răgaz două luni, ca să cutreier munții și să‑mi plâng fecioria, împreună cu prietenele mele!”

³⁸El a răspuns: „Du‑te!” Și i‑a dat răgaz două luni. Ea s‑a dus cu prietenele ei și și‑a plâns fecioria în munți.

³⁹La sfârșitul celor două luni, s‑a întors la tatăl ei, și el a făcut cu ea după juruința pe care o făcuse; astfel, ea nu a cunoscut niciodată un bărbat. De atunci, s‑a făcut în Israel un obicei:

⁴⁰an de an, fetele lui Israel se duc să‑și amintească de fiica lui Iefta, galaaditul, patru zile pe an.