1După ce în vechime le‑a vorbit părinților noștri prin profeți în multe rânduri și în multe feluri,
2la sfârșitul acestor zile Dumnezeu ne‑a vorbit prin Fiul, pe care L‑a pus moștenitor a toate și prin care a făcut lumea.
3El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, care le ține pe toate prin cuvântul Său puternic, după ce a făcut curățirea păcatelor, S‑a așezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte,
4ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mai minunat decât al lor.
5Căci căruia dintre îngeri i‑a spus Dumnezeu vreodată: Tu ești Fiul Meu, astăzi Te‑am născut? Și iarăși: Eu Îi voi fi Tată, și El Îmi va fi Fiu?
6Și iarăși, când aduce în lume pe Cel Întâi Născut, zice: Să I se închine toți îngerii lui Dumnezeu!
7Și dacă despre îngeri zice: El face pe îngerii Săi vânturi, și pe slujitorii Săi, flacără de foc,
8despre Fiul zice: Tronul Tău, Dumnezeule, este în veci de veci; toiag de dreptate este toiagul domniei Tale.
9Ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te‑a uns cu untdelemn de bucurie mai presus de tovarășii Tăi.
10Și: La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate ca o haină se vor învechi;
12Ca pe o manta le vei înfășura, ca pe o haină, și se vor schimba, dar Tu ești același, și anii Tăi nu se vor sfârși.
13Și căruia dintre îngeri i‑a spus El vreodată: Șezi la dreapta Mea până‑i voi pune pe vrăjmașii Tăi reazem picioarelor Tale?
14Nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise în slujba celor care vor moșteni mântuirea?