1Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru și din averea tatălui nostru și‑a agonisit el toată bogăția aceasta.”
2Iacov s‑a uitat la fața lui Laban și, iată, ea nu mai era față de el ca înainte.
3Atunci, DOMNUL i‑a zis lui Iacov: „Întoarce‑te în țara părinților tăi și în locul tău de baștină, și Eu voi fi cu tine!”
4Iacov a trimis să le cheme pe Rahela și pe Leea la câmp, la turma lui,
5și le‑a zis: „Văd că fața tatălui vostru nu mai este față de mine ca înainte, dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine.
6Voi înșivă știți că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea,
7iar tatăl vostru m‑a înșelat: de zece ori mi‑a schimbat simbria, dar Dumnezeu nu i‑a îngăduit să mă păgubească.
8Ci când zicea el: «Cei pestriți să‑ți fie plata», toată turma făta pestriți. Și când zicea: «Cei bălțați să‑ți fie plata», toată turma făta bălțați.
9Dumnezeu a luat astfel averea tatălui vostru și mi‑a dat‑o mie.
10În vremea când caprele erau în călduri, am văzut în vis că țapii care săreau pe capre erau tărcați, pestriți și pătați.
11Îngerul lui Dumnezeu mi‑a zis în vis: «Iacove!» «Iată‑mă», am răspuns eu.
12El a zis: «Ridică‑ți ochii și privește: toți țapii care sar pe capre sunt bălțați, pestriți și pătați, căci am văzut tot ce ți‑a făcut Laban!
13Eu sunt Dumnezeul de la Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi‑ai făcut o juruință. Acum, scoală‑te, ieși din țara aceasta și întoarce‑te în țara ta de baștină!»”
14Rahela și Leea au răspuns și i‑au zis: „Mai avem noi oare parte și moștenire în casa tatălui nostru?
15Nu suntem noi oare privite de el ca niște străine, fiindcă ne‑a vândut și ne‑a mâncat argintul?
16Toată bogăția pe care a luat‑o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră și a fiilor noștri. Acum, fă tot ce ți‑a spus Dumnezeu!”
17Iacov s‑a sculat, și‑a pus copiii și nevestele pe cămile
18și și‑a mânat toate vitele, toată averea pe care o dobândise, vitele pe care le agonisise în Padan‑Aram, ca să meargă la tatăl său, Isaac, în țara Canaanului.
19Pe când Laban se dusese să‑și tundă oile, Rahela i‑a furat terafimii.
20Pe furiș a lucrat și Iacov față de Laban, arameul, căci nu l‑a înștiințat că fuge.
21Astfel a fugit el cu tot ce avea: s‑a sculat, a trecut Râul și s‑a îndreptat spre muntele Galaadului.
22A treia zi, i s‑a dat de veste lui Laban că Iacov fugise.
23Atunci Laban i‑a luat cu sine pe ai săi, l‑a urmărit cale de șapte zile și l‑a ajuns la muntele Galaadului.
24Dar Dumnezeu i S‑a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, și i‑a zis: „Ferește‑te să‑i spui ceva lui Iacov, bine sau rău!”
25Laban l‑a ajuns din urmă pe Iacov, care își întinsese cortul pe munte; Laban de asemenea și‑a întins cortul cu ai săi pe muntele Galaadului.
26Atunci, Laban i‑a zis lui Iacov: „Ce‑ai făcut? Ai lucrat pe furiș și mi‑ai luat fetele de parcă ar fi fost pradă de război!
27De ce ai fugit pe ascuns, ai lucrat pe furiș și nu mi‑ai dat de știre? Te‑aș fi trimis la drum cu veselie și cântece, cu tamburină și liră.
28Nu mi‑ai îngăduit nici măcar să‑mi sărut fiii și fiicele! Ai lucrat ca un nebun!
29Aș putea să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi‑a zis azi‑noapte: «Ferește‑te să‑i spui ceva lui Iacov, bine sau rău!»
30Acum, dacă de plecat ai plecat, fiindcă te topești de dor după casa tatălui tău, de ce mi‑ai furat dumnezeii?”
31Iacov i‑a răspuns lui Laban: „ Am fugit pentru că m‑am temut; mi‑am zis să nu cumva să le iei cu sila pe fiicele tale de la mine.
32Dar acela la care îți vei găsi dumnezeii nu va mai rămâne în viață! De față cu frații noștri, cercetează și vezi ce este la mine din ale tale și ia‑ți‑l!” Iacov nu știa că Rahela îi furase.
33Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei, în cortul celor două slujnice și n‑a găsit nimic. A ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei.
34Rahela însă luase terafimii, îi pusese în samarul cămilei și ședea deasupra lor. Laban a scotocit prin tot cortul, dar nu i‑a găsit.
35Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi că nu mă pot scula înaintea ta, căci mi‑a venit rânduiala femeilor.” El a căutat peste tot, dar n‑a găsit terafimii.
36Iacov s‑a aprins de mânie și s‑a certat cu Laban, zicând: „Care‑i nelegiuirea mea? Care‑i păcatul meu, de m‑ai urmărit cu atâta înverșunare?
37Ai scormonit prin toate lucrurile mele! Ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune‑le aici, înaintea oamenilor mei și a oamenilor tăi, ca să judece ei între noi doi!
38Douăzeci de ani am stat la tine: oile și caprele tale n‑au lepădat, berbeci din turma ta n‑am mâncat,
39vite sfâșiate nu ți‑am adus acasă, ci eu însumi am acoperit paguba! Din mâna mea ai cerut socoteală de ce mi se fura ziua sau noaptea!
40Ziua mă chinuia arșița, iar noaptea, frigul; și‑mi fugea somnul de pe ochi.
41Douăzeci de ani am stat în casa ta, paisprezece ani ți‑am slujit de cele două fiice ale tale și șase ani pentru turma ta și de zece ori mi‑ai schimbat simbria.
42Dacă n‑ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Cel pe care Îl venerează Isaac, m‑ai fi trimis acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut apăsarea mea și truda mâinilor mele și ieri noapte a făcut judecată.”
43Laban i‑a răspuns lui Iacov: „Acestea sunt fiicele mele, aceștia sunt fiii mei, turma aceasta este a mea și tot ce vezi este al meu. Ce pot face eu astăzi pentru fiicele mele sau pentru fiii lor pe care i‑au născut?
44Să facem acum un legământ, eu și cu tine, ca să fie mărturie între mine și tine!”
45Iacov a luat o piatră și a pus‑o ca stâlp de aducere aminte.
46Apoi Iacov le‑a zis alor săi: „Adunați pietre!” Ei au strâns pietre, au făcut o movilă și au mâncat acolo pe movilă.
47Laban a numit‑o Iegar‑Sahaduta, iar Iacov a numit‑o Galed.
48Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine și tine!” De aceea i‑au pus numele Galed.
49Se mai numește și Mițpa, pentru că Laban a zis: „ DOMNUL să vegheze între mine și tine, când nu ne vom mai vedea unul pe celălalt!
50Dacă le vei asupri pe fiicele mele și dacă îți vei mai lua și alte neveste în afară de fiicele mele, ia seama că nu un om va fi între noi, ci Dumnezeu Însuși va fi martor între mine și tine!”
51Laban i‑a mai zis lui Iacov: „Iată movila aceasta și iată stâlpul pe care l‑am ridicat între mine și tine!
52Movila aceasta să fie martoră și stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine dincolo de movila aceasta și nici tu nu vei trece la mine dincolo de movila aceasta și de stâlpul acesta, ca să ne facem rău.
53Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeii părinților lor, ei să judece între noi!” Și Iacov a jurat pe Cel pe care Îl venerează Isaac, Dumnezeul tatălui său.
54Iacov a adus o jertfă pe munte și le‑a poftit pe rudele sale să mănânce; ei au mâncat și au petrecut noaptea pe munte.
55Laban s‑a sculat dis‑de‑dimineață, și‑a sărutat nepoții și fiicele și i‑a binecuvântat. Apoi a plecat și s‑a întors la locul lui.