1Avraam era bătrân, înaintat în zile, dar DOMNUL îl binecuvântase în toate.
2Avraam a zis celui mai bătrân slujitor din casa lui, celui care îi chivernisea toate averile: „Te rog, pune‑ți mâna sub coapsa mea,
3ca să te pun să juri pe DOMNUL, Dumnezeul cerului și al pământului, că nu‑i vei lua fiului meu nevastă dintre fiicele canaaniților în mijlocul cărora locuiesc,
4ci te vei duce în țara mea, la rudele mele, ca să iei o nevastă fiului meu Isaac!”
5Slujitorul i‑a răspuns: „Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în țara aceasta. Va trebui oare să‑l duc numaidecât pe fiul tău în țara de unde ai ieșit tu?”
6Avraam i‑a zis: „Să nu care cumva să‑l duci pe fiul meu acolo!
7DOMNUL, Dumnezeul cerului, care m‑a scos din casa tatălui meu și din ținutul meu de baștină, care mi‑a vorbit și mi‑a jurat zicând: «Seminței tale îi voi da țara aceasta», El îl va trimite pe îngerul Său înaintea ta și îi vei lua de acolo o nevastă fiului meu.
8Iar dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta față de mine. Dar pe fiul meu cu niciun chip să nu‑l duci acolo!”
9Slujitorul și‑a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, și i‑a jurat că va face după cuvântul lui.
10Slujitorul a luat zece dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având cu el tot felul de daruri de la stăpânul său. S‑a sculat și a plecat către Aram‑Naharaim, în cetatea lui Nahor.
11A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, în afara cetății, lângă fântână. Era pe înserate, la ceasul când ies femeile să scoată apă.
12El a zis: „ DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, te rog, călăuzește‑mă Tu astăzi și arată bunăvoință față de stăpânul meu, Avraam!
13Iată, eu stau lângă izvorul acesta de apă, și fiicele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
14Fă Tu ca fata căreia îi voi zice: «Apleacă‑ți, te rog, vadra, ca să beau» și care va răspunde: «Bea, și am să dau de băut și cămilelor tale» să fie aceea pe care ai hărăzit‑o robului Tău Isaac! Și prin aceasta voi ști că ai arătat bunăvoință față de stăpânul meu.”
15Nici nu sfârșise el de vorbit și iată, a ieșit cu vadra pe umăr Rebeca, fiica lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
16Fata era foarte frumoasă la chip; era fecioară și nu se apropiase de ea niciun bărbat. Ea a coborât la izvor, și‑a umplut vadra și a urcat înapoi.
17Slujitorul a alergat înaintea ei și i‑a zis: „Te rog, dă‑mi să beau puțină apă din vadra ta!”
18„Bea, domnul meu!”, a răspuns ea. Și îndată a plecat vadra pe mână și i‑a dat să bea.
19Și după ce i‑a dat să bea pe săturate, a zis: „Voi scoate apă și pentru cămilele tale, până vor bea și se vor sătura.”
20A vărsat degrabă vadra în adăpătoare și a alergat iarăși la fântână ca să scoată apă; și a scos pentru toate cămilele lui.
21Omul o privea cu luare‑aminte, în tăcere, ca să afle dacă DOMNUL i‑a dat sau nu izbândă în călătorie.
22Când s‑au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă pentru nas, de aur, de o jumătate de siclu în greutate, și două brățări de zece sicli de aur
23și a zis: „Spune‑mi, te rog: a cui fată ești? Oare este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămânem peste noapte?”
24Ea a răspuns: „Eu sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care i l‑a născut lui Nahor.”
25Și a adăugat: „Avem paie și nutreț din belșug, precum și loc de găzduit peste noapte!”
26Atunci, omul s‑a plecat și s‑a închinat DOMNULUI,
27zicând: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care nu și‑a îndepărtat harul și credincioșia de la stăpânul meu! DOMNUL m‑a condus la casa fraților stăpânului meu!”
28Tânăra a alergat și le‑a istorisit celor din casa mamei sale cele întâmplate.
29Rebeca avea un frate, pe nume Laban, și Laban a alergat afară la omul acela, la izvor. (
30Văzuse veriga pentru nas și brățările de pe mâinile surorii sale și o auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Așa mi‑a vorbit omul acela.”) A venit deci la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
31și i‑a zis: „Vino, binecuvântatul DOMNULUI! De ce stai afară, când eu am pregătit casa și loc pentru cămile?”
32Omul a intrat în casă și a dat jos încărcătura de pe cămile, iar Laban a dat paie și nutreț cămilelor și a adus apă pentru spălarea picioarelor omului aceluia și ale oamenilor care erau cu el.
33Apoi i s‑a pus dinainte mâncare, dar el a zis: „Nu mănânc până nu spun ce am de spus!” „Spune!”, a zis Laban.
34Atunci, el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.
35DOMNUL l‑a binecuvântat mult pe stăpânul meu, care a ajuns mare. I‑a dat oi și boi, argint și aur, robi și slujnice, cămile și măgari.
36Sara, nevasta stăpânului meu, i‑a născut un fiu la bătrânețe, și lui i‑a dat el tot ce are.
37Stăpânul meu m‑a pus să jur, zicând: «Să nu iei fiului meu nevastă dintre fiicele canaaniților, în țara cărora locuiesc,
38ci să te duci în casa tatălui meu și la familia mea, ca să îi iei nevastă fiului meu!»
39Eu i‑am zis stăpânului meu: «Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze.»
40Și el mi‑a răspuns: « DOMNUL, înaintea căruia umblu, îl va trimite pe îngerul Său cu tine, îți va da izbândă în călătorie și îi vei lua fiului meu o nevastă din familia mea, din casa tatălui meu.
41Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi‑l faci numai dacă te vei duce la familia mea și nu ți‑o vor da; numai atunci vei fi dezlegat de jurământul pe care mi‑l faci!»
42Eu am ajuns astăzi la izvor și am zis: « DOAMNE Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoiești să‑mi dai izbândă în călătoria pe care o fac,
43iată, eu stau la izvorul de apă. Fata care va ieși să scoată apă și căreia îi voi zice: ‘Dă‑mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta’
44și care îmi va răspunde: ‘Bea tu însuți și voi adăpa și cămilele tale’, fata aceea să fie nevasta pe care a hărăzit‑o DOMNUL pentru fiul stăpânului meu!»
45Nici nu sfârșisem de vorbit în inima mea și iată, Rebeca a ieșit cu vadra pe umăr, s‑a coborât la izvor și a scos apă. Eu i‑am zis: «Te rog, dă‑mi să beau!»
46Ea și‑a plecat îndată vadra de pe umăr și a zis: «Bea, și voi da de băut și cămilelor tale!» Am băut, și ea a dat de băut și cămilelor mele.
47Eu am întrebat‑o și am zis: «A cui fiică ești?» Ea a răspuns: «Sunt fiica lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care i l‑a născut Milca.» I‑am pus inelul în nas și brățările la mâini.
48Apoi m‑am plecat și m‑am închinat DOMNULUI și L‑am binecuvântat pe DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care m‑a condus pe calea cea bună, ca să o iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.
49Acum, dacă vreți să arătați bunăvoință și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți‑mi; dacă nu, spuneți‑mi iarăși, ca s‑o iau la dreapta sau la stânga!”
50Laban și Betuel au răspuns: „De la DOMNUL vine lucrul acesta; noi nu‑ți mai putem spune nici rău, nici bine.
51Iată, Rebeca este înaintea ta; ia‑o și du‑te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus DOMNUL!”
52Când a auzit slujitorul lui Avraam cuvintele lor, s‑a închinat DOMNULUI până la pământ.
53Slujitorul a scos giuvaiere de argint și de aur și veșminte, pe care le‑a dat Rebecăi. Le‑a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui ei și mamei ei.
54Apoi el și oamenii care erau împreună cu el au mâncat și au băut; și au rămas peste noapte. Dimineața, când s‑au sculat, slujitorul a zis: „Îngăduiți‑mi să mă întorc la stăpânul meu!”
55Fratele și mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”
56El le‑a răspuns: „Nu mă țineți în loc, acum când DOMNUL mi‑a dat izbândă în călătoria mea; îngăduiți‑mi să plec și să mă duc la stăpânul meu!”
57Atunci, ei au răspuns: „S‑o chemăm pe tânără și să aflăm din gura ei!”
58Au chemat‑o deci pe Rebeca și i‑au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Mă duc”, a răspuns ea.
59Și i‑au lăsat să plece pe Rebeca, sora lor, pe doica ei, pe slujitorul lui Avraam și pe oamenii lui.
60Au binecuvântat‑o pe Rebeca și i‑au zis: „Sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, și seminția ta să stăpânească cetatea vrăjmașilor ei!”
61Rebeca și slujnicele ei s‑au sculat, au încălecat pe cămile și l‑au urmat pe omul acela. Astfel, slujitorul a luat‑o pe Rebeca și a plecat.
62Isaac se întorsese de la Beˀer‑Lahai‑Roí și locuia în ținutul Neghev.
63Într‑o seară, pe când ieșise să cugete pe câmp la lăsarea serii, a ridicat ochii, s‑a uitat și, iată, veneau niște cămile.
64Rebeca a ridicat și ea ochii, l‑a zărit pe Isaac, s‑a dat jos de pe cămilă
65și i‑a zis slujitorului: „Cine este omul acesta care vine în întâmpinarea noastră pe câmp?” Slujitorul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci, ea și‑a luat vălul și s‑a acoperit.
66Slujitorul i‑a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.
67Isaac a dus‑o pe Rebeca în cortul Sarei, mama sa; a luat‑o pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, și el a iubit‑o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.