1Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, pe când Lot ședea la poarta Sodomei. Când i‑a văzut, Lot s‑a ridicat să‑i întâmpine și s‑a plecat cu fața la pământ.
2Apoi a zis: „Vă rog, domnii mei, abateți‑vă pe la casa robului vostru, ca să petreceți noaptea și să vă spălați picioarele; apoi vă veți scula devreme și vă veți vedea de drum.” „Nu ”, i‑au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în piață.”
3Dar Lot s‑a rugat mult de ei, până au venit și au intrat în casa lui. I‑a ospătat, a copt azime și au mâncat.
4Dar înainte ca ei să se culce, oamenii din cetate, bărbații Sodomei, poporul din toate colțurile cetății, de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa.
5L‑au chemat pe Lot și i‑au zis: „Unde sunt bărbații care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate‑i afară la noi, ca să‑i cunoaștem!”
6Lot a ieșit la ei, la intrare, a încuiat ușa după el
7și le‑a zis: „Fraților, vă rog, nu faceți o asemenea ticăloșie!
8Iată, am două fete care n‑au cunoscut bărbat; am să vi le aduc afară și le veți face după cum veți găsi de cuviință! Numai acestor bărbați să nu le faceți nimic, căci au venit sub adăpostul acoperișului meu.”
9Dar ei au strigat: „La o parte!” Și au adăugat: „Omul acesta locuiește aici ca străin, iar acum face pe judecătorul! Ei bine, ție o să‑ți facem mai rău decât lor!” Și, îmbrâncindu‑l pe Lot din toate părțile, s‑au apropiat să spargă ușa.
10Dar cei din casă au întins mâna, l‑au tras pe Lot înăuntru și au încuiat ușa.
11Iar pe oamenii care erau la intrarea casei i‑au lovit cu orbire, de la mic la mare, încât nu reușeau să găsească intrarea.
12Străinii aceia i‑au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Ginere, fii și fiice, toți cei pe care‑i ai în cetate – scoate‑i din locul acesta,
13fiindcă îl vom nimici, căci mare este strigătul împotriva ei înaintea DOMNULUI, și DOMNUL ne‑a trimis să nimicim cetatea!”
14Lot a ieșit și a vorbit cu ginerii săi, cei care le luaseră pe fiicele sale: „Sculați‑vă ”, le‑a zis el, „ieșiți din locul acesta, căci DOMNUL va nimici cetatea!” Dar ginerilor li se părea că glumește.
15În revărsatul zorilor, îngerii l‑au grăbit pe Lot, zicând: „Scoală‑te, ia‑ți nevasta și pe cele două fiice care se află aici, ca să nu pieri și tu când va fi pedepsită cetatea.”
16Fiindcă el zăbovea, bărbații i‑au apucat de mână pe el, pe nevasta lui și pe cele două fiice ale sale – pentru mila DOMNULUI ce era peste el – i‑au scos și i‑au lăsat afară din cetate.
17Și pe când îi scoteau afară, i‑au zis lui Lot: „Scapă‑ți viața! Să nu te uiți înapoi și să nu te oprești nicăieri în câmpie! Scapă la munte, ca să nu pieri!”
18Lot a răspuns: „O, nu, domnul meu!
19Iată, robul tău a căpătat trecere în ochii tăi și mi‑ai făcut mare har păstrându‑mă în viață! Dar nu voi putea să scap la munte, ca să nu mă ajungă prăpădul, și voi pieri!
20Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug într‑acolo și este mică. De‑aș putea scăpa într‑acolo – e o cetate mică, nu‑i așa? – ca să rămân în viață!”
21Îngerul i‑a zis: „Iată, îți fac și favoarea aceasta și nu voi spulbera cetatea de care vorbești.
22Grăbește‑te și scapă într‑acolo, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” (De aceea cetatea a primit numele Țoar.)
23Răsărise soarele pe pământ când a intrat Lot în Țoar.
24Atunci, DOMNUL a plouat peste Sodoma și peste Gomora cu pucioasă și foc de la El din cer.
25A spulberat cetățile acelea, toată câmpia, pe toți locuitorii cetăților și tot ce creștea pe pământ.
26Nevasta lui Lot s‑a uitat înapoi și s‑a prefăcut într‑un stâlp de sare.
27Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață și s‑a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.
28S‑a uitat în vale spre Sodoma și Gomora și spre toată fața câmpiei; s‑a uitat și, iată, din ținutul acela se ridica un fum gros, ca fumul unui cuptor.
29Când a nimicit Dumnezeu cetățile câmpiei, și‑a adus aminte de Avraam și l‑a scos pe Lot din mijlocul prăpădului, când a spulberat cetățile în care locuise Lot.
30Lot s‑a suit din Țoar și a locuit în munte cu cele două fiice ale sale, căci s‑a temut să locuiască în Țoar. Au locuit într‑o peșteră: el și cele două fiice ale sale.
31Cea mare i‑a zis mezinei: „Tatăl nostru este bătrân și în ținutul acesta nu mai este niciun bărbat care să intre la noi, cum se obișnuiește în toată lumea.
32Hai să‑i dăm tatălui nostru să bea vin și să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru!”
33Astfel, i‑au dat tatălui lor să bea vin în noaptea aceea, apoi cea mare a intrat și s‑a culcat cu tatăl ei, dar el n‑a știut nici când s‑a culcat ea, nici când s‑a sculat.
34A doua zi, cea mare i‑a zis mezinei: „Iată, eu m‑am culcat noaptea trecută cu tatăl meu. Să‑i dăm să bea vin și la noapte, apoi intră și culcă‑te cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru!”
35I‑au dat tatălui lor să bea vin și în noaptea aceea; apoi mezina s‑a dus și s‑a culcat cu el, dar el n‑a știut nici când s‑a culcat ea, nici când s‑a sculat.
36Cele două fiice ale lui Lot au rămas astfel însărcinate cu tatăl lor.
37Cea mare a născut un fiu și i‑a pus numele Moab; el este strămoșul Moabului de astăzi.
38Mezina a născut și ea un fiu și i‑a pus numele Ben‑Ammi; el este strămoșul fiilor lui Amon de astăzi.