1Atunci, Moise și fiii lui Israel I‑au cântat DOMNULUI cântarea aceasta. Ei au zis astfel: „Îi voi cânta DOMNULUI, căci este foarte slăvit; cal și călăreț a prăvălit în mare.
2DOMNUL este puterea și tăria mea, El mi‑a fost scăpare. Acesta este Dumnezeul meu, și Îl voi lăuda; este Dumnezeul tatălui meu, și Îl voi preamări.
3DOMNUL este războinic; Numele Lui este DOMNUL.
4A aruncat în mare carele lui Faraon și oastea lui: luptătorii lui aleși s‑au afundat în Marea Roșie.
5I‑au acoperit adâncurile și au coborât în străfunduri ca o piatră.
6Dreapta Ta, DOAMNE, a fost slăvită în tărie; dreapta Ta, DOAMNE, a zdrobit vrăjmașul.
7Prin mărimea măreției Tale i‑ai doborât pe potrivnicii Tăi; Ți‑ai dezlănțuit mânia, care i‑a mistuit ca miriștea.
8La suflarea nărilor Tale, s‑au îngrămădit apele, talazurile au stat ca un zid și s‑au închegat adâncurile în inima mării.
9Vrăjmașul zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărți prada, mi se va împlini voia cu ei, voi scoate sabia, și mâna mea îi va nimici!»
10Dar Tu ai suflat cu vântul Tău, și marea i‑a acoperit; ca plumbul s‑au afundat în apele năvalnice.
11Cine este ca Tine între dumnezei, DOAMNE? Cine este ca Tine, minunat în sfințenie, temut prin faptele Tale slăvite și făcător de minuni?
12Tu Ți‑ai întins dreapta, și i‑a înghițit pământul.
13Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit poporul acesta pe care l‑ai izbăvit, și prin puterea Ta îl îndrepți spre locașul sfințeniei Tale.
14Popoarele au aflat și s‑au cutremurat: i‑a apucat groaza pe locuitorii Filistiei,
15s‑au înspăimântat căpeteniile Edomului și un tremur i‑a apucat pe conducătorii Moabului. Toți locuitorii Canaanului s‑au topit;
16teama și spaima au căzut peste ei. Prin măreția brațului Tău, vor amuți ca o piatră până va trece poporul Tău, DOAMNE, până va trece poporul pe care Ți l‑ai răscumpărat!
17Tu îl vei aduce și‑l vei sădi pe muntele moștenirii Tale, locul locuinței Tale, pe care Ți l‑ai pregătit, DOAMNE, sanctuarul pe care mâinile Tale l‑au întemeiat, Stăpâne!
18DOMNUL va împărăți în veac și în veci de veci.”
19Căci caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare, și DOMNUL a adus peste ei apele mării. Dar fiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.
20Maria, profetesa, sora lui Aaron, a luat în mână o tamburină, și toate femeile au venit după ea cu tamburine și jucând.
21Maria le răspundea fiilor lui Israel: „Îi voi cânta DOMNULUI, căci este foarte slăvit; cal și călăreț a prăvălit în mare.”
22Moise l‑a pornit pe Israel de la Marea Roșie și au plecat către pustiul Șur. Au mers trei zile prin pustiu, dar n‑au găsit apă.
23Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă de acolo, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara.
24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?”
25Moise a strigat către DOMNUL, și DOMNUL i‑a arătat un lemn; el l‑a aruncat în apă, iar apa s‑a făcut dulce. Acolo a dat DOMNUL poporului rânduieli și hotărâri și acolo l‑a pus la încercare.
26El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este drept înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate rânduielile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile cu care i‑am lovit pe egipteni, căci Eu sunt DOMNUL, care te vindecă.”
27Apoi au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Și au poposit acolo, lângă apă.