Ephesians 2EDCR

1Voi erați morți în abaterile și în păcatele voastre,

2în care umblați odinioară după mersul lumii acesteia, după stăpânul puterii văzduhului, anume duhul care lucrează acum în fiii neascultării.

3Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când împlineam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți.

4Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne‑a iubit,

5măcar că eram morți în abaterile noastre, ne‑a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți),

6ne‑a înălțat împreună cu El și ne‑a pus să stăm împreună în locurile cerești în Hristos Isus,

7ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus.

8Căci prin har sunteți mântuiți prin credință. Și acest lucru nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

9Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

10Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le‑a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.

11De aceea, voi, care altădată erați neamuri din naștere, numiți necircumciși de către cei care se cheamă circumciși și care sunt circumciși în trup de mâna omului, aduceți‑vă aminte

12că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume!

13Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați departe, ați ajuns aproape prin sângele lui Hristos.

14Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, după ce a surpat, prin trupul Lui, zidul vrăjmășiei care era la mijloc și care ne despărțea.

15El a nimicit Legea poruncilor cu rânduielile ei, pentru ca din cei doi să creeze în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace,

16și să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într‑un singur trup, prin cruce, după ce a nimicit vrăjmășia prin ea.

17El a venit și a vestit pace pentru voi, cei de departe, și pace pentru cei de aproape.

18Căci prin El și unii, și alții avem intrare la Tatăl într‑un Duh.

19Așadar, voi nu mai sunteți străini sau oaspeți, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu,

20fiind zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra din capul unghiului fiind Însuși Isus Hristos.

21În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un templu sfânt în Domnul,

22prin care sunteți zidiți împreună ca locaș al lui Dumnezeu prin Duhul.

Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății B

Choose Translation

Switch translation for Ephesians 2.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.