1Domnul DUMNEZEU mi‑a arătat în vedenie un coș cu smochine văratice.
2El a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Un coș cu smochine văratice.” Și DOMNUL mi‑a zis: „A venit sfârșitul poporului Meu, Israel; nu‑i mai pot trece cu vederea păcatul!
3Cântecele palatului vor deveni vaiete în ziua aceea”, zice Domnul DUMNEZEU. „«Ce mulțime de leșuri! Cum zac aruncate pretutindeni! Tăcere!», se va spune.
4Ascultați aceasta, voi, care îi striviți pe cei sărmani, ca să-i aduceți la tăcere pe nenorociții din țară,
5și ziceți: «Când trece luna nouă, ca să vindem grâne? Când trece sabatul, ca să desfacem grâul, să micșorăm efa, să mărim siclul și să strâmbăm cântarul pentru a înșela,
6ca să‑i cumpărăm pe săraci pe argint și pe nevoiași pe o pereche de încălțăminte, ca să vindem codina drept grâu?»”
7DOMNUL S-a jurat pe Mândria-lui-Iacov: „Niciodată nu voi uita vreuna din faptele lor!”
8Oare nu se va cutremura pământul din pricina aceasta și nu se vor jeli toți locuitorii lui? Nu se va umfla toată țara ca Nilul, crescând și scăzând ca râul Egiptului?
9„În ziua aceea”, zice Domnul DUMNEZEU, „voi face să asfințească soarele la amiază și voi întuneca țara ziua-n amiaza mare;
10vă voi preface sărbătorile în tânguiri și toate cântările în bocete; voi îmbrăca în sac toate coapsele și voi rade toate capetele; voi aduce în țară o jale ca la moartea singurului copil – când se va sfârși, acea zi va fi una amară.
11Iată, vin zile”, zice Domnul DUMNEZEU, „când voi trimite foame în țară, nu foame de pâine, nici sete de apă, ci după auzirea Cuvântului DOMNULUI.
12Vor pribegi de la o mare la alta și de la miazănoapte la răsărit; vor cutreiera țara căutând Cuvântul DOMNULUI, dar nu‑l vor găsi.
13În ziua aceea, se vor topi de sete fetele frumoase și flăcăii.
14Cei ce jură pe «păcatul Samariei» sau spun: «Viu este dumnezeul tău, Dane!» și «Trăiască pelerinajul la Beer‑Șeba!» vor cădea și nu se vor mai scula.”