2 Thessalonians 1EDCR

1Pavel, Silvan și Timotei către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, și în Domnul Isus Hristos:

2Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!

3Trebuie să‑I mulțumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi, fraților, după cum se cuvine, deoarece credința voastră crește din belșug, iar dragostea fiecăruia din voi față de ceilalți sporește tot mai mult.

4De aceea noi ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia și credincioșia voastră în toate prigonirile și necazurile pe care le suferiți.

5Aceasta este o dovadă clară despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, ca să fiți găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți.

6Fiindcă este drept din partea lui Dumnezeu să aducă necaz peste cei care vă pricinuiesc necaz,

7iar vouă, celor în necaz, să vă dea odihnă împreună cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,

8într‑un foc învăpăiat, ca să‑i pedepsească pe cei ce nu‑L cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus [Hristos].

9Ei vor avea ca pedeapsă o nimicire veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,

10când va veni în ziua aceea ca să fie proslăvit între sfinții Săi și privit cu uimire de toți cei ce au crezut; căci mărturia noastră între voi a fost crezută.

11De aceea ne și rugăm totdeauna pentru voi ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Lui și, prin puterea Lui, să împlinească în voi orice dorință de a face binele și orice lucrare izvorâtă din credință,

12pentru ca Numele Domnului nostru Isus [Hristos] să fie proslăvit prin voi, precum și voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Hristos.

Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății B

Choose Translation

Switch translation for 2 Thessalonians 1.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.