1Dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, dar n‑aș avea dragoste, n‑aș fi decât o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
2Și dacă aș avea darul profeției și aș pătrunde toate tainele și toată cunoașterea, dacă aș avea toată credința, încât să mut și munții, dar n‑aș avea dragoste, n‑aș fi nimic.
3Iar dacă mi‑aș împărți toată averea pentru săraci, dacă mi‑aș da trupul ca să fie ars, și n‑aș avea dragoste, nu mi‑ar folosi la nimic.
4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu invidiază, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5nu se poartă necuviincios, nu‑și urmărește propriile interese, nu are izbucniri de mânie, nu ține socoteală răului,
6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.
8Dragostea nu va pieri niciodată. Profețiile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoașterea va avea sfârșit.
9Căci cunoaștem în parte și profețim în parte,
10dar, când va veni desăvârșirea, acest „în parte” se va sfârși.
11Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m‑am făcut om mare, am sfârșit cu ce era copilăresc.
12Acum vedem ca într‑o oglindă, în chip nedeslușit, dar atunci vom vedea față către față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, după cum și eu am fost cunoscut pe deplin.
13Așadar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.