Psalms 32BVA

1Acela care are nedreptatea iertată și al cărui păcat a fost acoperit, este un om fericit!

2Acela căruia Iahve nu îi ia în considerare vina și în spiritul căruia nu există înșelăciune, este (tot) fericit!

3Când tăceam, mi se uscau oasele din cauza gemetelor mele permanente.

4Atât ziua cât și noaptea, mâna Ta mă apăsa. Forța mea se diminuase; și ajunsesem ca o plantă uscată de căldura verii.

5Atunci mi-am recunoscut păcatul și nu Ți-am ascuns vina mea. Am zis: „Îmi voi recunoaște (în fața) lui Iahve nedreptățile pe care le-am comis!” Și Tu mi-ai iertat vina și păcatul.

6Astfel, fiecare credincios să Ți se roage atunci când este timpul pentru acest lucru; și când apele (care vor amenința cu revărsarea lor) vor fi mari, pe el nu îl vor afecta.

7„Tu ești un adăpost pentru mine! Tu mă vei păzi de necaz și mă vei înconjura cu cântece (care vorbesc) de (spre) salvare!”

8„Eu te voi instrui și te voi învăța drumul pe care trebuie să mergi; te voi ghida și voi veghea cu ochiul Meu, urmărindu-te.

9Nu fi ca un cal sau ca un măgar – animale fără discernământ – care se apropie de tine doar dacă sunt legați cu un frâu și cu o zăbală!”

10Omul rău are multe dureri; dar cel care se încrede în Iahve, este înconjurat de bunătate (a Lui).

11„Bucurați-vă în Iahve! Voi, cei care sunteți corecți, fiți veseli! Toți cei care aveți inima cinstită, manifestați-vă bucuria, strigând!”

Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

Choose Translation

Switch translation for Psalms 32.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.