Psalms 10BVA

1De ce stai departe, Doamne, și Te ascunzi atunci când am dificultăți?

2Omul rău îl urmărește cu aroganță pe cel sărac și îl prinde folosind planurile pe care le-a conceput.

3Cel rău se laudă cu dorințele sufletului lui. El îl binecuvântează pe cel lacom și Îl desconsideră pe Iahve.

4În aroganța și în ura lui, omul rău nu Îl caută pe Dumnezeu. El se gândește mereu zicând (u-și): „Nu există Dumnezeu!”.

5Acțiunile lui îi facilitează prosperitatea în orice vreme; dar aprecierile Tale sunt departe de el! Acel om suflă cu desconsiderare împotriva tuturor dușmanilor lui.

6El (își) zice în inima lui: „Nu îmi va fi afectată deloc stabilitatea (materială)! Nu voi suporta niciodată vreo durere!”

7Gura lui este plină de blestem, de înșelătorii și de amenințări. Sub limba lui este numai necaz și nedreptate.

8El stă în zone camuflate din apropierea locuințelor, îl omoară în locuri secrete pe omul nevinovat și își urmărește victimele.

9Se uită din locul îngust în care stă ascuns (urmărind să atace) – la fel ca leul care stă camuflat de multă vegetație. Așteaptă momentul oportun (atacului), ca să îl surprindă pe cel sărac, să îl localizeze și să îl atragă în capcana lui.

10Victimele pe care le face astfel, sunt strivite și se prăbușesc. Ele cad ca efect al forței cu care acționează el.

11În același timp, își spune: „Dumnezeu a uitat; Și-a ascuns fața pentru totdeauna, ca să nu mai vadă!”

12Ridică-Te, Doamne, Tu care ești (singurul) Dumnezeu (real)! Ridică-Ți mâna! Nu îi uita pe cei care sunt săraci și fără ajutor!

13Oare de ce Îl urăște omul rău pe Dumnezeu? De ce își zice că Tu nu judeci?

14Totuși, Tu vezi necazul și tristețea. Te uiți la ele ca să le iei cu mâna Ta! Ție Îți este oferit cel care nu se poate apăra singur, ca să ai grijă de el. Tu ești ajutorul orfanului!

15Deci rupe brațul omului rău și al celui nedrept. Determină-i să plătească pentru răutatea lor; și să dispară pentru totdeauna!

16Iahve este Rege pentru eternitate! Celelalte popoare care (încă) mai sunt în țara Lui, vor fi distruse!

17Tu, Doamne, asculți dorința oamenilor care sunt săraci și privați de ajutor. Tu le încurajezi inima și Îți apleci urechea, ca să auzi cererea lor.

18Dorești astfel să faci dreptate orfanului și celui exploatat – pentru ca omul (arogant), care este (făcut) din pământ, să nu mai insufle teroarea (împotriva altora).

Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

Choose Translation

Switch translation for Psalms 10.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.