Bible

Transform

Your Worship Experience with Great Ease

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Numbers 34

:
Romanian - BVA
1 Iahve i-a zis lui Moise:
2 „Dă-le poruncă israelienilor, spunându-le: «Când veți intra în Canaan în țara care v-a revenit ca moștenire teritoriul vostru din zona Canaanului, va avea următoarele limite:
3 Partea de sud va fi de la deșertul Țin până la marginea teritoriului Edomului. Astfel, ea va începe de la marginea Mării Sărate, spre Est,
4 va trece pe la sudul Înălțimii Scorpionului și va continua spre Țin până la sudul localității Cadeș-Barnea. Apoi va trece prin Hațar-Adar spre Ațmon,
5 unde se va întoarce până la Râul Egiptului; și se va termina la mare.
6 Frontiera de vest va fi Marea aceea Mare. Aceasta va fi zona limită în Vest.
7 Frontiera de nord va fi începând de la Marea aceea Mare, mergând în linie dreaptă până la muntele Hor.
8 Apoi, de la muntele Hor, va ajunge la Lebo-Hamat. Traseul acesteia va continua și va ajunge la Țedad,
9 apoi la Zifron și se va termina la Hațar-Enan. Aceasta fie limita teritoriului în Nord.
10 Limita de est a teritoriului vostru, se va determina în linie dreaptă de la Hațar-Enan la Șefam.
11 Apoi ea va coborî de la Șefam la Ribla, la estul localității Aiin și va continua pe marginea de est a mării Chineret.
12 Apoi, demarcarea teritoriului va coborî paralel cu Iordanul și se va termina la Marea Sărată. Aceasta va fi țara voastră, având limitele teritoriale pe care tocmai vi le-am precizat.»”
13 Moise le-a poruncit israelienilor, zicând: „Aceasta este țara pe care o veți lua în proprietate prin tragere la sorți. Iahve a poruncit ca ea fie oferită celor nouă clanuri și jumătate;
14 pentru cei care formează clanul urmașilor lui Ruben conform familiilor lor și cei care aparțin clanului urmașilor lui Gad conform familiilor lor –, ca și cei care formează jumătatea urmașilor lui Manase, și-au primit deja moștenirea.
15 Aceste două clanuri și jumătate și-au primit teritoriile la estul Iordanului, în fața Ierihonului, spre Est.”
16 Iahve i-a mai zis lui Moise:
17 „Îți spun acum numele bărbaților care trebuie împartă acest teritoriu: preotul Elazar și Iosua, fiul lui Nun.
18 numești împreună cu ei câte un bărbat din fiecare clan. Aceștia îi ajute la împărțirea teritoriului țării.
19 Îți dau și numele acestor bărbați: Caleb fiul lui Iefune din clanul lui Iuda;
20 Samuel fiul lui Amihud din clanul lui Simeon;
21 Elidad fiul lui Chislon din clanul lui Beniamin;
22 Buchi fiul lui Iogli conducător din clanul lui Dan;
23 Haniel fiul lui Efod conducător din clanul lui Manase, fiul lui Iosif;
24 Chemuel fiul lui Șiftan conducător din clanul lui Efraim, fiul lui Iosif;
25 Elițafan fiul lui Parnac conducător din clanul lui Zabulon;
26 Paltiel fiul lui Azan conducător din clanul lui Isahar;
27 Ahihud fiul lui Șelomi conducător din clanul lui Așer;
28 Pedahel fiul lui Amihud conducător din clanul lui Neftali.”
29 Aceștia sunt bărbații cărora Iahve le-a poruncit le împartă israelienilor moștenirea în teritoriile Canaanului.