Bible

Elevate

Your Sunday Morning Worship Service

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Jeremiah 39

:
Romanian - BVA
1 În al nouălea an al lui Zedechia regele celor numiți Iuda –, în a zecea lună, Nabucodonosor regele Babilonului a înaintat împotriva Ierusalimului cu toată armata lui și l-a asediat;
2 iar în al unsprezecelea an, în a noua zi din a patra lună, a reușit treacă de zidurile orașului și intre în el.
3 Atunci, toți conducătorii regelui Babilonului au venit și au stat lângă poarta din mijloc. Erau: Nergal-Șarețer, Samgar-Nebo, Sarsechim care era Rab-Saris, Nergal-Sarețer care era Rab-Mag, împreună cu toți ceilalți conducători ai regelui Babilonului.
4 Când i-au văzut atât Zedechia regele celor numiți Iuda cât și toți luptătorii lui, au fugit. Ei au abandonat orașul în timpul nopții, mergând pe drumul grădinii regelui. Au ieșit trecând prin poarta dintre cele două ziduri; și s-au dus pe drumul spre Araba.
5 Dar armata caldeenilor i-a urmărit; și l-a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L-au capturat și l-au dus la Nabucodonosor regele Babilonului la Ribla, pe teritoriul Hamatului. El a pronunțat o sentință împotriva lui.
6 Acolo, la Ribla, regele Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. I-a mai înjunghiat și pe toți oamenii bogați care proveneau din teritoriul numit Iuda.
7 Apoi i-a scos ochii lui Zedechia și l-a legat cu lanțuri de bronz, ca îl ducă în Babilon.
8 Caldeenii au dat foc atât palatului regelui, cât și caselor poporului; și au dărâmat zidurile Ierusalimului.
9 Nebuzaradan comandantul gărzilor a luat poporul care mai rămăsese în oraș și l-a dus în captivitate în Babilon. Împreună cu ei a mai dus pe toți cei care i se predaseră împreună cu toți ceilalți care mai rămăseseră din popor.
10 Dar Nebuzaradan comandantul gărzilor i-a lăsat pe teritoriul numit Iuda, pe unii dintre cei mai săraci oameni din popor: pe cei care nu aveau nimic. Tot atunci el le-a dat vii și terenuri agricole.
11 Nabucodonosor regele Babilonului i-a dat următoarea poruncă lui Nebuzaradan comandantul gărzilor cu privire la Ieremia:
12 „Ia-l și ai grijă de el! nu îi faci niciun rău; ci fă-i tot ce îți va cere!”
13 Astfel, Nebuzaradan comandantul gărzilor –, Nebușazban care era Rab-Saris, Nergal-Șarețer care era Rab-Mag și toți ceilalți conducători ai regelui Babilonului,
14 au trimis luptători îl aducă pe Ieremia din curtea închisorii. L-au luat și l-au dat în pază lui Ghedalia fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan ca îl ducă înapoi, acasă. Astfel, Ieremia a rămas în mijlocul poporului.
15 Atunci când era ținut în arest în curtea închisorii, Cuvântul lui Iahve îi vorbise astfel lui Ieremia:
16 „Du-te și vorbește-i cușitului Ebed-Melec astfel: «Dumnezeul lui Israel care se numește Iahve, Dumnezeul Armatelor, îți zice: ‘Să știi voi face se întâmple exact cum au anunțat cuvintele pe care le-am pronunțat împotriva acestui oraș; și voi aduce împotriva lui dezastrul, nu bunăstarea. În acea zi, ele se vor confirma chiar sub privirea ta.’
17 Iahve mai spune: ‘Dar pe tine te voi salva în acea zi; și nu voi permite ajungi în mâinile celor de care te temi.
18 Eu te voi scăpa și nu vei cădea omorât de sabie. Prada ta de război va fi chiar viața ta pentru te-ai încrezut în Mine.’ Acesta este mesajul lui Iahve.»”