Bible

Transform

Your Worship Experience with Great Ease

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

Jeremiah 31

:
Romanian - BVA
1 Iahve zice: „În acele vremuri, Eu voi fi Dumnezeul tuturor clanurilor (urmașilor) lui Israel; iar ei vor fi poporul Meu!”
2 Iahve vorbește astfel (despre urmașii lui Israel): „Poporul care a scăpat de sabie, a găsit milă în deșert. Eu voi veni și îi voi oferi odihnă lui Israel.”
3 Iahve i S-a revelat de la mare distanță, zicându-i: „Te iubesc cu o iubire eternă; și datorită acestui fapt, Îmi păstrez bunătatea față de tine!
4 știi, domnișoară numită Israel, te voi reconstrui și vei fi refăcută! Te voi împodobi din nou cu tamburine; și vei veni dansezi cu cei care te înveselesc.
5 Vei planta din nou vii pe dealurile Samariei; iar cei care le vor planta, se vor bucura de fructele lor
6 pentru vine ziua când cei care păzesc zidurile, vor sta pe muntele locuit de urmașii lui Efraim și vor striga astfel: «Veniți ne ducem la Sion, la Dumnezeul nostru care se numește Iahve!»”
7 Iahve vorbește astfel: „Strigați de bucurie pentru Iacov! Chiuiți de veselie în fruntea popoarelor! auziți cântând laude și zicând: «Doamne, salvează pe poporul Tău, pe cei rămași dintre descendenții lui Israel!»
8 Îi voi aduce înapoi din țara de la Nord; și îi voi aduna de la marginile pământului. Între ei va fi atât orbul, cât și șchiopul; atât femeia însărcinată, cât și aceea care are durerile nașterii. Se va întoarce o mare mulțime de oameni.
9 Vor veni plângând; și îi voi aduce în timpul rugăciunilor lor. Îi voi duce la râuri de apă și pe drumuri netede, pe care nu se vor împiedica pentru Eu sunt Tatăl (urmașilor) lui Israel; și Efraim este primul Meu născut!”
10 Popoare, ascultați Cuvântul lui Iahve; și anunțați-l în insulele îndepărtate! Spuneți: „Cel care l-a testat pe Israel, îl va aduna; și Își va păzi turma ca un păstor!
11 Se va întâmpla așa pentru Iahve îl va reabilita pe Iacov și îl va elibera din mâna unuia care deține o forță mai mare decât a lui.
12 Atunci vor veni și vor chiui de bucurie pe înălțimile Sionului. Ei vor alerga la bunătățile lui Iahve: la grâu, la noul vin, la ulei, la miei și la viței. Sufletul lor va fi ca o grădină bine udată; și nu se vor mai întrista.
13 Atunci domnișoarele se vor veseli dansând, iar tinerii și bătrânii vor proceda la fel. Le voi transforma jalea în veselie; și în locul întristărilor, le voi oferi încurajare și bucurie.
14 Voi sătura cu abundență sufletul preoților; iar poporul Meu se va sătura cu bunătatea Mea.” Acesta este mesajul venit de la Iahve.
15 El zice: „A fost auzit un țipăt în localitatea Rama. Acolo este bocet și mult plâns. Rahela își plânge copiii; și nu vrea fie consolată, pentru ei nu mai sunt.
16 Iahve vorbește zicând: «Oprește-ți plânsul și lacrimile din ochi pentru munca îți va fi recompensată. Iahve îți spune ei se vor întoarce din țara dușmanului.
17 El te mai asigură există speranță pentru viitorul tău. Fiii tăi se vor întoarce în țara lor.»
18 Este adevărat l-am auzit pe Efraim văitându-se: «M-ai pedepsit ca pe un vițel neînvățat tragă la jug; și am suportat astfel pedeapsa Ta. Întoarce-mă Tu; și voi întoarce pentru Tu ești Dumnezeul meu care se numește Iahve.
19 După ce am rătăcit, am regretat. Am ajuns cunosc această realitate; și acum bat peste șold. Am ajuns îmi fie rușine și sunt umilit pentru port stigmatul (comportamentului greșit al) tinereții mele.»
20 Iahve zice: «Oare nu este Efraim fiul Meu pe care îl apreciez? Oare nu este el copilul Meu de care Îmi place? Deși vorbesc frecvent împotriva lui, tot Îmi amintesc de el. Inima Mea îl dorește cu mare intensitate; și este o certitudine voi avea milă de el.»”
21 „Pune-ți semne pe drum. Înfige-ți stâlpi și fii atent la traseu: la drumul pe care îl parcurgi. Domnișoară numită Israel, întoarce-te. Întoarce-te în orașele tale!
22 Fiică infidelă, până când vei rătăci? Iahve va face în țară un lucru nou: o femeie va înconjura un bărbat.”
23 Iahve, Dumnezeul Armatelor, Cel care este Dumnezeul lui Israel, vorbește astfel: „Când le voi aduce înapoi captivii, cei de pe teritoriul numit Iuda și din orașele lui vor zice din nou aceste cuvinte: «Locuință a dreptății, munte sfânt, Iahve te binecuvânteze!»
24 Oamenii vor locui împreună în teritoriul numit Iuda și în toate orașele lui: atât agricultorii, cât și cei care le pasc turmele
25 pentru voi sătura sufletul însetat și pe cel flămând.”
26 După aceste lucruri, m-am trezit și am privit în jur. Somnul meu fusese plăcut.
27 Iahve zice: „Vin zile când voi binecuvânta poporul numit Israel și pe cel numit Iuda cu o sămânță de oameni și cu o sămânță de animale.
28 Exact cum i-am urmărit peste tot ca îi smulg, îi tai, îi dărâm, îi distrug și le fac rău, la fel voi urmări ca îi refac și îi plantez. Acesta este mesajul lui Iahve.”
29 „În acele zile nu se va mai zice: «Părinții au mâncat struguri acri și copiilor li s-au strepezit dinții»,
30 ci fiecare va muri pentru propria lui nedreptate. Fiecărui om care va mânca struguri acri, i se vor strepezi dinții.”
31 Iahve zice: „Să știți vin zile când voi ratifica un nou legământ cu descendenții celor numiți Israel și cu aceia care se numesc Iuda.
32 El nu va fi ca legământul pe care l-am ratificat cu strămoșii lor când i-am luat de mână ca îi scot de pe teritoriul Egiptului. Ei au încălcat acel legământ în ciuda faptului aveam drepturi de soț al lor.” Acesta este mesajul lui Iahve.
33 El spune: „Vă anunț acum ce fel de legământ voi ratifica cu descendenții lui Israel după acele zile. Iahve precizează: «Voi pune legea Mea în interiorul lor și o voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
34 Și niciunul nu va mai învăța pe vecinul lui sau pe fratele lui, zicând: ‘Cunoaște-L pe Iahve!’; pentru toți vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare.»” Iahve zice: „Le voi ierta nedreptățile și nu Îmi voi mai aminti de păcatele lor.”
35 Vorbește Iahve Cel care a făcut soarele lumineze ziua și care a stabilit ca luna și stelele lumineze noaptea. El provoacă marea și face îi urle valurile. Numele Lui este Iahve, Dumnezeul Armatelor! El spune:
36 „Dacă vor fi desființate aceste reguli stabilite de Mine, atunci și «sămânța» lui Israel va înceta pentru totdeauna mai fie un popor (distinct) înaintea Mea!”
37 Iahve (mai) spune: „Dacă cerul de sus va putea fi măsurat și dacă temeliile de jos ale pământului vor putea fi observate, atunci voi abandona și Eu întregul popor al lui Israel pentru tot ce a făcut. Acesta este mesajul lui Iahve.”
38 Iahve (mai) spune: „Să știți vin zile când acest oraș va fi reconstruit pentru Iahve, de la turnul lui Hananel până la Poarta Unghiului.
39 Frânghia de măsurat va trece prin fața lui până la dealul Gareb și apoi va continua spre Goa.
40 Toată valea unde sunt aruncate corpurile moarte și cenușa, împreună cu toate terenurile până la valea Chidron și până la unghiul Porții Cailor, spre Est, vor fi dedicate lui Iahve. Orașul nu va mai fi niciodată distrus sau dărâmat.”