Ecclesiastes 2
1 „Atunci mi-am zis: «Voi încerca să văd dacă distracția mă va satisface!» Dar am constatat că și aceasta este ceva fără sens!
2 Am zis despre râs: «Este o nebunie!»; iar despre distracție am ajuns să mă întreb (retoric): «Care este utilitatea ei?»
3 Am decis în inima mea să experimentez vinul în organismul meu – considerând că în acest timp, inima mea mă va conduce cu înțelepciune. Am vrut astfel să promovez nebunia – până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor (care trăiesc) sub cer, în puținele zile din viața lor.
4 Mi-am extins lucrările: mi-am construit case și mi-am plantat vii.
5 Mi-am amenajat grădini și parcuri, plantând în ele pomi care produc o diversitate de fructe.
6 Mi-am făcut bazine cu apă, ca să ud mulțimea pomilor care au răsărit (acolo).
7 Mi-am cumpărat sclavi și sclave. Am avut sclavi care s-au născut în casa mea. Am avut turme atât de vite, cât și de oi. Am avut mai multe animale domestice decât toți cei care fuseseră (regi) înainte de mine la Ierusalim.
8 Mi-am adunat argint și aur. Astfel, am acumulat bogății regești și (multe) teritorii. Mi-am adus în jurul meu cântăreți și cântărețe; și mi-am luat exact ce le place bărbaților cel mai mult: o mulțime de femei.
9 M-am îmbogățit și mi-am mărit averea – mai mult decât ceilalți (regi) care au trăit la Ierusalim. Și totuși, mi-am păstrat chiar și înțelepciunea!
10 Nu am refuzat nimic din tot ce mi-au cerut ochii; și nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie. Astfel, inima mi-a fost satisfăcută față de toată implicarea mea extenuantă. Și acest fapt a fost pentru mine singurul câștig din toată munca mea.
11 Apoi, când am privit la toate lucrările făcute de mâinile mele și la toată munca pe care am depus-o pentru realizarea lor, am înțeles că în final totul este inutil, că realizările (mele) urmează traseul vântului și că nu există (în viața trăită) sub soare niciun câștig care să le justifice.
12 Am comparat apoi înțelepciunea, nebunia și prostia. Ce poate să facă urmașul regelui, decât tot ce s-a făcut înainte de apariția lui în această lume?
13 Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai utilă decât prostia, cu cât este lumina mai bună decât întunericul.
14 Înțeleptul știe să își folosească ochii, dar prostul trăiește și se deplasează în întuneric. Și totuși, am înțeles că amândoi vor avea același final (: moartea).
15 Atunci mi-am zis în gândul meu: «Dacă și eu voi ajunge la final ca cel prost, atunci de ce am fost mai înțelept (decât el)?» Și am continuat, zicând în inima mea: «Și acest fapt este ceva absurd!»
16 Amintirea despre cel înțelept nu durează mai mult decât aceea a prostului; și în următoarele zile, deja totul este uitat. Înțeleptul moare exact cum moare și prostul!
17 Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă (în existența de) sub soare. Totul este absurd și urmează traseul vântului!
18 Mi-am urât toate rezultatele muncii extenuante pe care personal am făcut-o în existența mea de sub soare. Ele vor rămâne omului care va trăi după mine.
19 Cine știe dacă acela va fi înțelept? Este posibil ca cel care va beneficia de toate rezultatele muncii mele la care am ajuns administrând cu înțelepciune resursele de sub soare, să fie un prost… Acesta este încă un fapt absurd!
20 M-am tot gândit la activitatea mea extenuantă în care am fost implicat în existența de sub soare – până când inima mea a ajuns astfel la disperare;
21 pentru că există oameni care lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și având abilități speciale, dar care își lasă apoi rezultatele muncii lor unui om care nu a muncit pentru ele. Aceasta este încă o absurditate și un mare rău!
22 Ce avantaj (real) are omul din toată munca și din toată implicarea obositoare a sufletului lui din existența de sub soare?
23 Tot timpul cât trăiește, are numai necazuri; și toate preocupările lui din fiecare zi îi produc dezamăgire! Nici chiar noaptea nu i se odihnește sufletul! Acesta este încă un lucru absurd!
24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să își sature sufletul cu tot ce este bun din realizările lui. Dar am înțeles că și acest lucru vine din mâna lui Dumnezeu;
25 pentru că cine poate mânca și cine se poate bucura ignorându-L?
26 Da, este o certitudine că omului pe care îl agreează El, îi dă înțelepciune, capacitatea de înțelegere și bucurie. Dar pe cel păcătos îl determină să adune ca să îi dea apoi (din ce a adunat) celui agreat de Dumnezeu. Chiar și acest fapt este o absurditate și urmează traseul vântului!”