2 Kings 13
1 Iehoahaz – fiul lui Iehu – a început să guverneze în teritoriul numit Israel – la Samaria – în al douăzeci și treilea an al guvernării lui Ioaș – fiul lui Ahazia; și a guvernat șaptesprezece ani.
2 El a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve. A trăit în păcatele lui Ieroboam – fiul lui Nebat – care făcuse Israelul să păcătuiască; și nu a abandonat practicarea lor.
3 Atunci s-a declanșat mânia lui Iahve împotriva lui Israel; și astfel, El l-a făcut să fie dominat de Hazael – regele Aramului – și de Ben-Hadad – fiul acestuia – tot timpul cât au trăit ei.
4 Iehoahaz a insistat (cu rugăciuni) înaintea lui Iahve. Atunci Iahve l-a ascultat, văzând felul în care era dominat Israel; pentru că regele Aramului îi exploata pe israelieni.
5 Atunci Iahve i-a dat lui Israel un eliberator; și poporul a scăpat de opresiunea arameilor. Astfel, israelienii au locuit în corturile lor ca mai înainte.
6 Dar deși Iahve a făcut pentru israelieni toate acestea, ei nu au abandonat practicarea păcatelor familiei lui Ieroboam care făcuse Israelul să păcătuiască, ci și-au trăit viața comițându-le. Chiar și stâlpul Astartei rămăsese în Samaria.
7 Din toată armata lui Iehoahaz, nu au mai rămas decât cincizeci de călăreți, zece care și zece mii de luptători care se deplasau pe jos; pentru că regele Aramului îi distrusese (pe ceilalți) și îi făcuse ca praful pe care îl calci cu picioarele.
8 Celelalte fapte ale lui Iehoahaz, tot ce a făcut el și realizările lui, oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor teritoriului numit Israel”?
9 Iehoahaz s-a culcat lângă părinții lui și a fost înmormântat în Samaria. Apoi, în locul lui Iehoahaz a guvernat fiul lui numit Iehoaș.
10 În al treizeci și șaptelea an al guvernării lui Ioaș – regele teritoriului numit Iuda – a început să guverneze în teritoriul numit Israel, la Samaria, Iehoaș – fiul lui Iehoahaz. El a guvernat acolo șaisprezece ani.
11 Iehoaș a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve; și nu s-a depărtat de niciunul dintre păcatele lui Ieroboam – fiul lui Nebat – care determinase Israelul să păcătuiască.
12 Celelalte fapte ale lui Iehoaș, tot ce a făcut el și realizările lui din războiul împotriva lui Amația – regele celor din teritoriul numit Iuda – oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor din teritoriul numit Israel”?
13 Iehoaș s-a culcat lângă părinții lui. Apoi, în locul lui Iehoaș a guvernat Ieroboam. Iehoaș a fost înmormântat în Samaria, lângă regii lui Israel.
14 Elisei s-a îmbolnăvit de o boală care i-a cauzat moartea. Iehoaș – regele celor din teritoriul numit Israel – venise la el ca să îl vadă și plânsese în fața lui. Bocind, el a zis: „Părintele meu! Părintele meu! Carul lui Israel și călăreții lui!”
15 Elisei i-a zis: „Ia un arc și niște săgeți!” El s-a dus și a luat un arc și niște săgeți.
16 Elisei i-a zis regelui lui Israel: „Acum încordează arcul cu mâna ta!” După ce a încordat arcul cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile regelui.
17 Apoi el i-a zis: „Deschide fereastra dinspre Est!” Și regele a deschis-o. Elisei i-a spus: „Trage!” Și el a tras. Atunci Elisei i-a zis: „Aceasta este săgeata victoriei care vine de la Iahve – o săgeată a victoriei împotriva lui Aram; pentru că tu îi vei lovi pe aramei la Afec până îi vei distruge.”
18 Apoi i-a zis: „Ia săgețile!” Și el le-a luat. Elisei i-a mai zis regelui celor numiți Israel: „Lovește pământul cu ele!” El a lovit pământul de trei ori; apoi s-a oprit.
19 Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el; și i-a zis: „Ar fi trebuit să lovești de cinci sau de șase ori. Atunci i-ai fi lovit pe aramei până i-ai fi distrus total. Dar dacă ai procedat așa, îi vei învinge doar de trei ori!”
20 Elisei a murit și a fost înmormântat. În următorul an, niște grupuri de moabiți au invadat țara.
21 Când niște israelieni care îngropau un mort, au văzut unul dintre aceste grupuri, s-au grăbit și au aruncat corpul mortului în mormântul lui Elisei. Dar când corpul mortului a atins oasele lui Elisei, cel care murise, a înviat și s-a ridicat pe picioarele lui.
22 Hazael – regele Aramului – a oprimat poporul Israel tot timpul vieții lui Iehoahaz.
23 Totuși Iahve și-a manifestat mila față de israelieni; și astfel Și-a întors fața spre ei – din cauza legământului Lui făcut cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov. Nici până astăzi nu a intenționat să îi distrugă (total) sau să îi alunge din prezența Lui (pentru totdeauna).
24 Hazael – regele Aramului – a murit; și în locul lui a guvernat fiul lui care s-a numit Ben-Hadad.
25 Atunci Iehoaș – fiul lui Iehoahaz – a luat înapoi din teritoriul lui Ben-Hadad – fiul lui Hazael – acele orașe pe care le cucerise Hazael de la Iehoahaz, tatăl lui. Iehoaș l-a învins de trei ori; și astfel a luat înapoi orașele lui Israel.