Bible

Designed

For Churches, Made for Worship

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

2 Corinthians 10

:
Romanian - BVA
1 Deci eu, Pavel, cel care sunt smerit când ajung între voi și plin de curaj împotriva voastră când sunt departe, fac acum o rugăminte cu blândețea și răbdarea lui Cristos.
2 Doresc ca atunci când voi veni la voi, nu obligați recurg la acel curaj pentru a-i înfrunta pe cei care consideră noi trăim conform standardelor lumii (necredincioase).
3 Deși trăim în această lume, noi nu luptăm adoptând metodele ei.
4 Armele pe care le folosim noi în luptă, nu sunt specifice acestei lumi; ci ele provin de la Dumnezeu și au un mare efect. Cu ele (suntem capabili să) dărâmăm „fortărețele” (intelectuale).
5 Astfel, noi răsturnăm raționamentele, dărâmăm orice obstacol care este pus în drumul cunoașterii lui Dumnezeu și determinăm orice gând se conformeze ascultării de Cristos.
6 Atunci când ascultarea voastră va fi totală, vom fi pregătiți pedepsim orice neascultare.
7 Voi priviți lucrurile în mod superficial. Dacă cineva se consideră ca aparținând lui Cristos, se mai gândească odată și își amintească de faptul și noi suntem tot ai Lui.
8 Iahve ne-a oferit autoritate (față de voi) nu pentru a ruina, ci pentru a contribui la edificarea voastră (spirituală). Chiar dacă m-aș lăuda puțin mai mult cu această autoritate, nu îmi va fi rușine.
9 Dar voi abține, pentru ca nu par astfel ca unul care scrie ca intimideze (de la distanță).
10 Știu despre mine se spune: „Epistolele lui conțin un mesaj autoritar și dur; dar când este prezent, nu se comportă cu aceeași autoritate; și vorbirea lui nu are nicio greutate!”
11 Cine afirmă aceste lucruri, ar trebui înțeleagă atunci când vom veni între voi, vom acționa exact cum am scris în epistolă.
12 Desigur, noi nu avem curajul ne comparăm cu cei care se recomandă singuri și nici ne includem în categoria lor. Prin faptul se evaluează comparându-se unul cu altul, ei își demonstrează lipsa de înțelepciune.
13 Noi nu ne lăudăm decât vorbind despre acțiunile pe care le facem în limitele teritoriale pe care ni le-a stabilit Dumnezeu (pentru misiune); iar voi sunteți incluși între aceste limite.
14 Și pentru sunteți chiar la frontiera acestui teritoriu, atunci când am venit la voi cu Vestea Bună a lui Cristos, noi nu am mers mai departe de zona voastră.
15 Deci nu ne lăudăm cu ce este dincolo de zona noastră de misiune. Acela este teritoriul în care se văd rezultatele muncii altuia. Sperăm doar ca așa cum crește credința voastră, crească și numărul acțiunilor noastre între voi în limitele capacităților de care beneficiem.
16 Intenționăm ca astfel proclamăm Vestea Bună și în regiunile care sunt dincolo de voi, evitând pe acelea unde a lucrat altcineva înaintea noastră, ca nu revendicăm rezultatele altuia ca fiind ale noastre.
17 Iar Scriptura spune: „Cel care se laudă, se laude în (ce privește relația lui cu) Iahve!”
18 Va fi aprobat de Stăpân nu cel care se laudă singur, ci acela pe care îl laudă El.