1 Thessalonians 1
1 Pavel, Silvan și Timotei, ne adresăm comunității creștinilor tesaloniceni care este (inclusă) în Dumnezeu Tatăl și în Stăpânul Isus Cristos: har și pace de la Dumnezeu – care este Tatăl nostru – și de la Stăpânul Isus Cristos.
2 Noi mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți; și ne rugăm în mod constant pentru voi.
3 Atunci când ne prezentăm astfel înaintea lui Dumnezeu – Tatăl nostru – ne amintim mereu de modul în care a lucrat credința voastră și de efortul pe care l-ați făcut motivați de dragoste. Apoi ne mai amintim și de adversitățile pe care le-ați suportat, fiind inspirați de speranța în (revenirea) Stăpânul (ui) nostru Isus Cristos.
4 Noi știm, fraților, că sunteți iubiți de Dumnezeu și că El v-a ales.
5 Vestea Bună pe care v-am adus-o, nu era doar un discurs (omenesc); ci a fost predicată cu autoritatea care venea de la Spiritul Sfânt și dintr-o profundă convingere. Știți că am lucrat astfel între voi pentru că vă doream binele.
6 Dar și voi ați trăit apoi ca mine și ca Stăpânul nostru. Deși ați suportat multe necazuri, ați primit Cuvântul cu bucuria a cărei sursă este Spiritul Sfânt.
7 Astfel ați devenit acum un exemplu pentru toți credincioșii din Macedonia și din Ahaia.
8 De fapt, inițial predicarea Cuvântului Stăpânului a continuat în Macedonia și apoi în Ahaia. Dar acum credința voastră în Dumnezeu este cunoscută peste tot; deci nici nu mai este nevoie să vorbim (noi altora) despre ea…
9 Toți aceștia v-au lăudat pentru felul în care ne-ați primit. Ei au mai relatat cum ați renunțat la idoli, acceptând să slujiți ca sclavi Dumnezeului viu și adevărat;
10 iar acum așteptați să vină din cer Fiul Său – Isus – pe care Dumnezeu L-a înviat. El ne salvează de consecințele mâniei lui Dumnezeu (împotriva oamenilor).