Bible

Simplify

Your Church Tech & Streamline Your Worship

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 Peter 4

:
Romanian - BVA
1 Deci trebuie înarmați cu același fel de gândire pe care a avut-o și Cristos atunci când a trăit (pe pământ) în corp omenesc. Cel care a suferit (moartea) din punct de vedere fizic, a făcut-o împreună cu păcatul,
2 ca își trăiască restul vieții Lui nu conform dorințelor păcătoase ale oamenilor, ci așa cum dorește Dumnezeu.
3 Ați trăit destul de mult timp în acel mod de viață pe care îl au păgânii. Atunci ați fost implicați în imoralitate sexuală, în (diferite alte) dorințe păcătoase, în beții, în banchete, în chefuri și într-o dezgustătoare idolatrie.
4 Ei se miră acum de faptul nu mai sunteți implicați în același exces de imoralitate; și calomniază.
5 Dar pentru aceste fapte, vor fi responsabili în fața Celui care este pregătit judece pe cei care trăiesc și pe cei care deja au murit.
6 Și, de fapt, așa se explică de ce li s-a predicat Vestea Bună și celor morți. Ei au fost judecați atunci ca oameni care trăiesc într-un corp omenesc; dar această Veste le-a fost prezentată ca aibă șansa de a trăi în spirit, ca Dumnezeu.
7 Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Deci fiți înțelepți și autodisciplinați-vă în legătură cu practicarea rugăciunii.
8 Mai importantă decât orice este dragostea profundă pe care trebuie o aveți unii față de alții; pentru dragostea acoperă o mulțime de păcate.
9 Fiți ospitalieri unii cu alții, fără faceți (cuiva) reproșuri.
10 Comportați-vă ca niște buni administratori ai harului lui Dumnezeu care este oferit în multe feluri. Astfel, slujiți-vă unii pe alții cu darul pe care l-a primit fiecare.
11 Dacă cineva are un dar care se manifestă prin vorbire, slujească vorbind cuvintele lui Dumnezeu. Cel care a primit un dar manifestat printr-un alt fel de slujire, îl utilizeze conform capacității de lucru pe care i-o Dumnezeu; pentru ca El fie astfel glorificat prin Isus Cristos în tot ce se face. Lui I se acorde gloria și I se recunoască autoritatea pentru eternitate! Amin!
12 Dragii mei, nu fiți surprinși de dureroasa încercare pe care o suportați acum. nu o considerați ca fiind un lucru inedit;
13 ci bucurați, pentru sunteți parteneri la ce a suportat Cristos. Și astfel, la revelarea gloriei Lui, voi veți bucura și mai mult.
14 Dacă (acum) sunteți defăimați din cauza numelui lui Cristos, sunteți niște oameni fericiți; pentru astfel, Spiritul gloriei (care este a) lui Dumnezeu continuă fie peste voi.
15 Nimeni dintre voi nu suporte pedeapsă pentru a comis vreo crimă, pentru a furat ceva, pentru ar fi făcut ceva rău sau pentru este vinovat de implicare (nepermisă) în treburile altora.
16 Ci dacă vreunul dintre voi suferă adversități (doar) pentru este creștin, nu îi fie rușine și Îl glorifice pe Dumnezeu pentru (că poartă) acest nume!
17 Deja a venit timpul când judecata va începe cu cei care formează „familia” lui Dumnezeu. Deci dacă ea începe cu voi, oare ce se va întâmpla cu cei care nu ascultă (de) Vestea Bună a lui Dumnezeu?!
18 „Și dacă celui corect îi este dificil scape, oare ce se va întâmpla cu cel necredincios și păcătos?”
19 Deci cei care suportă adversități pentru trăiesc în acord cu dorința lui Dumnezeu, aibă o totală încredere în Creatorul lor și facă în continuare ce este bine.