Joel 1BTF2015

1Cuvântul DOMNULUI care a venit la Ioel, fiul lui Petuel.

2Ascultați aceasta, voi bătrânilor, și deschideți urechea, voi toți locuitorii țării. A fost aceasta în zilele voastre sau în zilele părinților voștri?

3Spuneți copiilor voștri despre aceasta și copiii voștri să spună copiilor lor și copiii lor unei alte generații.

4Ceea ce a lăsat forfecarul a mâncat lăcusta; și ceea ce a lăsat lăcusta a mâncat mușița; și ce a lăsat mușița a mâncat omida.

5Treziți-vă, bețivilor, și plângeți; și urlați, toți băutorii de vin, din cauza vinului nou, pentru că este stârpit din gura voastră.

6Căci o națiune s-a ridicat asupra țării mele, puternică și fără număr, a cărei dinți sunt dinți de leu și are măselele unui leu mare.

7El mi-a risipit via și mi-a cojit smochinul; l-a curățat de tot și l -a lepădat: ramurile lui au devenit albe.

8Plânge- te ca o fecioară încinsă cu pânză de sac pentru soțul tinereții ei.

9Darul de mâncare și darul de băutură este stârpit din casa DOMNULUI; preoții, servitorii DOMNULUI, jelesc.

10Câmpia este risipită, pământul jelește, pentru că grânele sunt risipite; vinul nou a secat, untdelemnul lâncezește.

11Rușinați-vă, agricultorilor; urlați, viticultorilor, pentru grâu și pentru orz, pentru că secerișul câmpului a pierit.

12Via s-a uscat și smochinul lâncezește; rodiul, palmierul de asemenea și mărul, toți copacii câmpului sunt uscați, pentru că bucuria a secat, departe de fiii oamenilor.

13Încingeți-vă și plângeți, preoților; urlați, servitori ai altarului; veniți, culcați-vă toată noaptea în pânză de sac, servitorii Dumnezeului meu, pentru că darul de mâncare și darul de băutură au fost oprite de la casa Dumnezeului vostru.

14Sfințiți un post, anunțați o adunare solemnă, adunați pe bătrâni și pe toți locuitorii țării la casa DOMNULUI Dumnezeului vostru și strigați către DOMNUL:

15Vai de această zi! pentru că ziua DOMNULUI este aproape și va veni ca o nimicire de la cel Atotputernic.

16Nu este hrana luată dinaintea ochilor noștri, da, bucuria și veselia din casa Dumnezeului nostru?

17Sămânța este putrezită sub bulgării ei; grânarele sunt pustiite, hambarele sunt dărâmate; căci grânele s-au uscat.

18Cum gem animalele! Cirezile de vite rătăcesc, pentru că nu au pășune; da, turmele de oi sunt pustiite.

19DOAMNE, către tine voi striga, pentru că focul a mistuit pășunile pustiei și flacăra a ars toți copacii câmpului.

20Fiarele câmpului de asemenea strigă către tine, pentru că râurile de apă au secat și focul a mistuit pășunile pustiei.

Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

Choose Translation

Switch translation for Joel 1.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.