Job 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
16 Eram tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
24 Dacă râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.