Job 10
1 Sufletul mi s-a obosit de viață; îmi voi lăsa plângerea asupra mea; voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Îi voi spune lui Dumnezeu: Nu mă condamna; arată-mi pentru ce te cerți cu mine.
3 Este bine ca tu să oprimi, să disprețuiești lucrarea mâinilor tale și să strălucești peste sfatul celor stricați?
4 Ai tu ochi de carne? Sau vezi tu cum vede omul?
5 Sunt zilele tale precum zilele omului? Sunt anii tăi precum zilele omului,
6 Să cauți nelegiuirea mea și să cercetezi păcatul meu?
7 Tu știi că nu sunt stricat; și nu este nimeni care să scape din mâna ta.
8 Mâinile tale m-au făcut și m-au modelat de jur împrejur; totuși mă nimicești.
9 Amintește-ți, te implor, că m-ai făcut precum lutul; și mă vei aduce înapoi în țărână?
10 Nu m-ai turnat precum laptele și nu m-ai închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele și carne și m-ai îngrădit cu oase și tendoane.
12 Mi-ai dat viață și favoare și cercetarea ta mi-a păstrat duhul.
13 Și aceste lucruri le-ai ascuns în inima ta, știu că aceasta este în tine.
14 Dacă păcătuiesc, atunci mă însemnezi și nu mă vei achita de nelegiuirea mea.
15 Dacă sunt stricat, vai mie; și dacă sunt drept, totuși nu îmi voi înălța capul. Sunt plin de confuzie; de aceea privește nenorocirea mea,
16 Pentru că ea se mărește. Mă vânezi ca un leu feroce; și din nou te arăți minunat asupra mea.
17 Îți înnoiești martorii împotriva mea și îți mărești indignarea asupra mea; schimbări și război sunt împotriva mea.
18 Pentru ce m-ai scos din pântece? O, de mi-aș fi dat duhul și niciun ochi să nu mă fi văzut!
19 Trebuia să fiu ca și cum nu aș fi fost; trebuia să fiu purtat din pântece la mormânt.
20 Nu sunt zilele mele puține? Încetează și lasă-mă în pace ca să am puțină mângâiere.
21 Înainte să merg acolo de unde nu mă voi întoarce, în țara întunericului și umbra morții;
22 O țară a întunericului, ca însăși întunericul; și a umbrei morții, fără nicio ordine, și unde lumina este ca întunericul.