Acts 27
1 Iar când s-a hotărât să navigăm spre Italia, pe Pavel și pe alți prizonieri i-au predat unui centurion numit Iulius, din cohorta lui Augustus.
2 Și, îmbarcându-ne într-o corabie de la Adramit, am ridicat ancora, intenționând să navigăm pe lângă coastele Asiei; Aristarh, un macedonean din Tesalonic, fiind cu noi.
3 Și a doua zi am aruncat ancora la Sidon. Și Iulius îl trata omenește pe Pavel și i -a dat voie să meargă la prietenii săi să se învioreze.
4 Și după ce am ridicat ancora de acolo, am navigat la adăpostul Ciprului, pentru că vânturile erau potrivnice.
5 Și după ce am trecut de marea Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, o cetate din Licia.
6 Și acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, navigând spre Italia; și ne-a urcat în ea.
7 Și navigând încet mai multe zile și ajungând cu greu lângă Cnidus, vântul nelăsându-ne, am navigat la adăpostul Cretei, lângă Salmona;
8 Și, trecând cu greu aceasta, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune; aproape de care era cetatea Lasaia.
9 Și, trecând mult timp și navigarea fiind de acum periculoasă, pentru că postul trecuse deja, Pavel i- a avertizat,
10 Și le-a spus: Domnilor, îmi dau seama că această călătorie va fi cu vătămare și multă pagubă, nu doar pentru încărcătură și corabie, dar și pentru viețile noastre.
11 Cu toate acestea, centurionul l-a crezut pe căpetenia vasului și pe proprietarul corăbiei mai mult decât cele spuse de Pavel.
12 Iar pentru că limanul nu era bun pentru iernat, cei mai mulți s-au înțeles să plece și de acolo, dacă ar fi posibil să ajungă cumva să ierneze la Fenix, un liman din Creta și care este orientat spre sud-vest și nord-vest.
13 Iar când vântul de sud a suflat ușor, presupunând că și -au atins scopul, ridicând ancora, au navigat aproape de Creta.
14 Dar nu după mult timp s-a ridicat împotriva acesteia un vânt violent, numit Euroclidon.
15 Iar când corabia a fost apucată și nu putea face față vântului, ne-am lăsat purtați de ea.
16 Și, trecând repede pe lângă o anume insulă numită, Clauda, cu greu am fost în stare să fim stăpâni ai bărcii;
17 Pe care, după ce au ridicat-o, au folosit ajutoare, încingând corabia; și, temându-se ca nu cumva să fie aruncați în bancurile de nisip, au strâns pânzele și astfel au fost purtați.
18 Iar noi, fiind puternic bătuți de furtună, a doua zi ei au aruncat încărcătura peste bord;
19 Și a treia zi, noi cu mâinile noastre am aruncat uneltele corăbiei.
20 Și după ce nu s-a arătat mai multe zile nici soare nici stele, și nu mică era furtuna peste noi, ni s-a dus atunci toată speranța că vom fi salvați.
21 Iar după o îndelungată abstinență, Pavel a stat în picioare în mijlocul lor și a spus: Domnilor, trebuia să mă fi ascultat și să nu fi ridicat ancora din Creta și să câștigați această vătămare și pagubă.
22 Și acum, vă îndemn să fiți cu voie bună; fiindcă nu va fi pierderea vieții niciunuia dintre voi, decât a corăbiei.
23 Fiindcă azi noapte a stat în picioare lângă mine îngerul Dumnezeului al căruia sunt și căruia îi servesc,
24 Spunând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să fii adus în fața Cezarului; și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți care călătoresc cu tine.
25 De aceea domnilor fiți cu voie bună; fiindcă îl cred pe Dumnezeu, că va fi chiar așa cum mi s-a spus.
26 Totuși, noi trebuie să fim aruncați pe o anumită insulă.
27 Și când a venit a paisprezecea noapte, fiind aruncați în sus și în jos în Adriatica, spre miezul nopții, marinarii au presupus că se apropie de o coastă;
28 Și au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; și după ce s-au dus puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni.
29 Atunci, temându-se ca nu cumva să fim aruncați pe stânci, au azvârlit patru ancore din pupa și doreau să se facă ziuă.
30 Dar în timp ce marinarii plănuiau să fugă din corabie, după ce au coborât barca pe mare, sub pretext că intenționează să arunce ancore din prora,
31 Pavel a spus centurionului și soldaților: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți fi salvați.
32 Atunci, soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să cadă.
33 Și până să se facă ziuă, Pavel îi implora pe toți să ia mâncare, spunând: Astăzi este a paisprezecea zi de când așteptați și continuați postind, fără să luați nimic.
34 De aceea vă îndemn să luați mâncare; fiindcă aceasta este pentru sănătatea voastră; fiindcă niciun fir de păr nu va cădea de pe capul niciunuia dintre voi.
35 Iar după ce a spus astfel, a luat pâine și a adus mulțumiri lui Dumnezeu în prezența tuturor; și după ce a frânt- o, a început să mănânce.
36 Atunci toți au fost cu voie bună și au luat și ei mâncare.
37 Și eram de toți în corabie două sute șaptezeci și șase de suflete.
38 Și, săturându-se cu mâncare, au ușurat corabia și au aruncat grâul în mare.
39 Iar pe când se făcea ziuă, nu au recunoscut pământul; dar au văzut un anumit golf cu o plajă, pe care voiau, dacă era posibil, să împingă corabia.
40 Și după ce au ridicat ancorele, s- au încredințat mării și au dezlegat funiile de la pana cârmei și au înălțat pânza principală în vânt și au ținut-o spre țărm.
41 Și, căzând pe un loc unde se întâlneau două mări, au eșuat corabia; și prora s-a înfipt tare și a rămas nemișcată, dar pupa era sfărâmată de violența valurilor.
42 Iar voia soldaților era să ucidă prizonierii, ca nu cumva vreunul să înoate și să scape.
43 Dar centurionul, voind să îl salveze pe Pavel, le-a împiedicat planul; și a poruncit celor ce pot înota să se arunce primii în mare și să ajungă pe uscat;
44 Și ceilalți, unii pe scânduri și unii pe sfărâmăturile de la corabie. Și așa s-a întâmplat că toți au scăpat în siguranță pe uscat.