Titus 1
1 „Pavel, rob al lui Dumnezeu Și-apostol, în Hristos, mereu, Așa cum este potrivit Cu cei care s-au dovedit Că au credința arătată De Dumnezeu – credință dată Celor ce sunt aleși ai Lui Și au, a adevărului Știință, ce se potrivește Evlaviei, ce se dorește –
2 Pentru nădejdea vieții care Se-arată-a fi nepieritoare – Făgăduită ca să vie Mai înainte de vecie – Și nouă să ne fie dată, De Dumnezeu, cari, niciodată Nu va putea ca să mințească, Ci adevăr doar, să rostească,
3 Descoperind, necontenit, Numai la timpul potrivit, Cuvântul Său, la-ntreaga fire, Doar printr-o propovăduire, Care îmi e încredințată Acuma, prin porunca dată, De către bunul Dumnezeu, Mântuitorul nost’, mereu.
4 Spre cel care e Tit chemat, Copilul meu adevărat Întru credința ce-o păzim Și amândoi o-mpărtășim: Pace și har, să-ți dea, mereu, Al nostru Tată – Dumnezeu – Și-asemenea, Hristos Iisus, Mântuitorul Cel de Sus!
5 Să știi că-n Creta te-am lăsat Pentru că trebuie-așezat În rânduială – negreșit – Tot ce-a rămas de rânduit Și-apoi, prezbiteri, să așezi, Peste cetăți, și să veghezi, Neîncetat, ca împlinit Să fie tot ce-am poruncit.
6 Prezbiterul, cum ți-am spus ție, Mereu va trebui să fie Un om curat, fără prihană, Lipsit de orice meteahană, Cu o femeie însurat, Cu fii care s-au arătat Că nu pot – pentru ne-ascultare Și nici pentru destrăbălare – Drept vinovați, a fi găsiți, Ci credincioși, sunt dovediți.
7 Episcopul – cari, negreșit, Drept econom e socotit, Că este pentru Dumnezeu – Neprihănit va fi, mereu. Să nu fie-ncăpățânat, Să nu fie, la vin, dedat, Nici bătăuș, nici mâncător, Nici lacom și nici doritor De vreun câștig mârșav; ci el Va trebui să fie-altfel;
8 De oaspeți, fi-va primitor; De bine, va fi iubitor; Să fie drept, sfânt, cumpătat; Mereu, să fie înfrânat;
9 Numai al adevărului Cuvânt, să fie-n gura lui, Căci se vădește potrivit Cu-nvățătura ce-a primit, Putând a fi, astfel, în stare, Sfaturi să dea, la fiecare, Pornite dintr-o sănătoasă Învățătură și serioasă. Cu El, nebiruit, va sta Când, pe vrăjmași, îi va-nfrunta.
10 În rândul celor cari aflați Se află împrejur tăiați, Sunt mulți flecari și bârfitori, Sau nesupuși și-amăgitori,
11 Cărora trebuie, îndată, A le fi gura astupată. Oameni-aceștia buimăcesc Multe familii, și sădesc Învățături ce-s necurate, Cari nu trebuie învățate. Ei, un câștig urât, își iau, Din sfaturile ce le dau.
12 Unul din ei – din acel loc – Cari este chiar al lor proroc, A zis: „Cretanii, negreșit, Drept mincinoși, s-au dovedit; Pântece leneșe se-arată, Și fiare rele, totodată.”
13 Ceea ce a mărturisit, E-adevărat; deci, negreșit, Tu, cât mai aspru cu putință, Să-i mustri dar, ca, în credință, Să poată crește-apoi, frumoși, Curați, mereu, și sănătoși.
14 Te rog, ca să îi sfătuiești – De orice basme evreiești – A se feri. Spunele-atunci, Să n-asculte nici de porunci, Pe care oamenii le-au dat, Cari, de-adevăr, s-au depărtat.
15 Curat e totul – îți spun eu – Pentru cei ce-s curați mereu; Dar pentru cei cari necurați, Necontenit, vor fi aflați, Nimic nu poate fi curat, Căci ei au cugetul spurcat – Precum și mintea – negreșit.
16 Oameni-aceștia s-au fălit, Că Îl cunosc pe Dumnezeu, Însă prin ce face ei, mereu, De fapt, doar Îl tăgăduiesc Și-astfel, o scârbă se vădesc. Netrebnici sunt și nesupuși Și doar, pe fapte rele, puși.”