1„Fată de domn, ce minunate Îți sunt picioarele-ncălțate, Frumos, cu-ncălțămintea lor. Văd rotunjimea coapselor, Drept lănțișoare minunate Care, la gât sunt atârnate, După ce tocmai au ieșit Din mâini de meșter iscusit.
2Rotund pahar, pântecul tău Îmi pare-a fi. Din bolul său, Nu-i lipsă vinu-mbietor Cu-al său buchet mirositor. Un snop de grâu, de soare prins, E trupul tău, cu crini încins.
3Privesc la sânii tăi și-mi par Doi pui de cerb. Când mă uit iar, Îmi par doi gemeni, bunăoară, Ca și doi pui de căprioară.
4Gâtul ți l-am asemuit Cu-n turn, din fildeș construit. Asemeni iazurilor care La poarta Bat-Rabin le are Hezbonul, ochi-ți îmi zâmbesc; Iar nasul tău, când îl privesc, Turn în Liban, mie îmi pare, Privind către Damasc, în zare.
5Mă uit la capul tău, iar el E-asemeni muntelui Carmel Și părul ce-l împodobește, Ca purpura se dovedește!…
6Privesc la tine, fascinat: Frumoasă ești, cu-adevărat, Iubita mea! Ești ne-ntrecută Și ești atâta de plăcută, În sânul desfătărilor!
7Asemenea finicilor, Este statura-ți minunată, Iar sânii, struguri, ți se-arată.
8Îmi spun: „Eu, în finic, mă sui Și-am să apuc crengile lui!” Atuncea, sânii au să-ți fie Precum sunt strugurii din vie, Iar răsuflarea-ți va avea Mirosul merelor din ea.
9Un vin ales, toarnă-a ta gură, Ce curge lin și cu măsură, Fiind răspunsul ce-l oferi La ale mele mângâieri Pe cari, pe buze, îl simțim Atuncea când noi adormim!”
10„Eu sunt, pentru iubitul meu. El mă dorește tot mereu.
11Vino iubite, să ieșim Și peste câmpuri să fugim. În urmă-apoi, pe înserate, Ne vom petrece noaptea-n sate!
12Când dimineață o să fie, Vom merge amândoi în vie, Să o vedem de-a-nmugurit, Sau rodia de a-nflorit. Atunci, acolo – vei vedea – Eu am să-ți dau dragostea mea.
13Din mandragore a ieșit Mirosul ce ne-a-nvăluit. Deasupra ușii, roade sânt, Ieșite din al nost’ pământ. Sunt roade vechi și roade noi. Le-am pus și le-am păstrat apoi, Iubitule, doar pentru tine, Atunci când vei veni la mine.”