Song of Solomon 3
1 „Când vălul nopții a căzut, Am căutat în așternut, Pe cel care îmi e iubit, Dar iată că nu l-am găsit…
2 Atunci, în grabă m-am sculat Și prin cetate-am alergat. Piețele le-am străbătut, Dar nicăieri nu l-am văzut. Pe ulițe am rătăcit Făr’ al afla pe-al meu iubit!
3 M-am dus, atuncea, să-i găsesc Pe oamenii care păzesc Cetatea și i-am întrebat: „Nu știți, cumva, ce s-a-ntâmplat? Pe-al meu iubit, nu l-ați văzut?”
4 Apoi – de ei, când am trecut – Cu bucurie, l-am găsit, Pe-al inimii mele iubit. Îndată, strâns, l-am apucat De mâini și nu l-am mai lăsat, Până intrat-am amândoi, În casa mamei mele-apoi Și în odaie am pășit, În care ea m-a zămislit.”
5 „Vouă vă jur – fiice pe care, Ierusalimul meu le are – Pe căprioarele zglobii Și pe cerboaice din câmpii: Să nu cumva, voi să stârniți Iubirea, și să n-o treziți Din somn – luați dar, seama bine – Până când, singură, ea vine!”
6 „Dar ce se vede? Ce să fie Ceea ce urcă din pustie, Asemeni unor stâlpi de fum Și se îndreaptă-ncoace acum, Având aburi de mir în jur Și de tămâie împrejur, De toate-aromele-nțesat Și de miresme-nconjurat Asemenea celor pe care Doar cel ce vinde mir le are?”
7 Se vede o trăsură. Iată Că ea este înconjurată De șaizeci de viteji cari sânt Cei mai viteji de pe pământ, Și merg cu Solomon. Cu el, Cei mai viteji din Israel
8 Se află. Toți sunt înarmați, Și toți cu lupta-s învățați. Săbii, la coapsă, și-au ținut Și de nimic nu s-au temut În timpul nopții, niciodată.
9 Astă trăsură e lucrată – Cum Solomon avuse-n plan – Din lemn adus chiar din Liban.
10 Toți stâlpii, din argint îi are. La spate sunt rezemătoare Care, din aur, s-au făcut. Scaun, din purpură țesut, Are caleașca, negreșit. Apoi, a fost împodobit – Tot mijlocul de la trăsură – Cu o aleasă țesătură, De către fiicele pe care Ierusalimul meu le are.
11 Ieșiți voi, fete din Sion, Ca pe-mpăratul Solomon Să îl vedeți încoronat În ziua când s-a cununat. Acea cunună minunată, De mama sa-i fusese dată, Când inima-i – la cununie – Plină-i era, de veselie.”