Song of Solomon 2
1 „Un trandafir din Saron sânt, Un crin din văi, semeț, în vânt”.
2 „Un crin crescut impunător, Între mulțimea spinilor, E-ntre femei iubita mea.”
3 „Iubitul meu e-asemenea Cu pomul falnic ce-a crescut Și într-un măr s-a prefăcut, Printre copacii cei pe care Pe-al ei cuprins, pădurea-l are. Cu mărul, îl aseamăn eu, Printre ceilalți tineri, mereu. Cu drag, la umbra lui eu stau Și-apoi din roadele lui iau, Căci pentru cerul gurii mele, Întotdeauna dulci, sunt ele.
4 Pe al meu braț, mâna și-a pus Și-n casa de ospăț m-a dus. Iubirea lui, steag, îmi era Și peste mine flutura.
5 Turte din struguri să îmi dați, Cu mere, să mă-nviorați Ca astfel să mă întăresc, Căci de iubirea lui bolesc.
6 Stânga, sub cap, să mi-o așeze, Cu dreapta să mă-mbrățișeze!”
7 „Vouă vă jur – fiice pe care, Ierusalimul meu le are – Pe căprioarele zglobii Și pe cerboaice din câmpii: Să nu cumva, voi să stârniți Iubirea, și să n-o treziți Din somn – luați dar seama bine – Până când singură ea vine!”
8 „L-aud pe-al meu iubit, acum: Iată-l că vine: e pe drum, Pe creasta munților pășind, Pe coama dealului sărind.
9 Iubitul meu e, bunăoară, La fel ca și o căprioară, Ca și un pui de cerb. În zare, Crește din ce în ce mai mare. Iată-l! Se-apropie pe drum! E lângă zidul nostru-acum. E la fereastră și pândește; Printre zăbrele mă privește
10 Și-apoi îmi spune dulci cuvinte: „Iubito, scoală! Ia aminte
11 Că gerul iernii a plecat, Iar ploile au încetat.
12 Florile-n câmp au răsărit, Vremea cântării a venit Și simți cum vesela câmpie, Cu glas de turturici, te-mbie.
13 Cerul, de-asupra, e senin, Se pârguiesc roade-n smochin, Iar din cuprinsul văilor, Urcă mireasma florilor. Scoală, pe ghimpi nu mă mai ține, Frumoasa mea! Vino la mine!
14 Tu, porumbiță dintre stânci, Din scobiturile adânci Ale prăpăstiilor, mult – Glasul – voiesc să ți-l ascult. Vino degrabă – nu mai sta – Să pot privi la fața ta. Căci glasul tău – o știi prea bine – Cât e de dulce, pentru mine. Să-ți văd obrajii vreau, căci ei Plăcuți sunt, pentru ochii mei.
15 Să prindeți vulpi – chiar și pe cele Care sunt mici – pentru că ele Ne strică viile în floare, Din văile scăldate-n soare.”
16 „Iată că prea iubitul meu Al meu este și-a lui sunt eu. El, turmele, și le-a lăsat Doar printre crini, la pășunat.
17 Până când se mai răcorește, Până când umbra se lungește, Întoarce-te! Aici sunt eu Și te aștept, iubitul meu. Sari peste câmpuri, bunăoară, La fel ca și o căprioară. Ca și un pui de cerb apoi, Saltă și vino înapoi. Treci peste munții care cresc În zare și ne despărțesc.”