Psalms 140
1 Scapă-mă, Dumnezeul meu, De oamenii cei răi, mereu! De-asupritori, să mă păzești,
2 Căci lucruri rele doar găsești, În a lor inimă și-apoi, Mereu atâță la război!
3 E ascuțită limba lor, Precum e cea a șerpilor. Otravă de năpârcă, iată, Au ei pe buze, adunată.
4 Păzește Doamne robul Tău, De mâinile omului rău! Doamne, ferește-mă de cei Ce sunt asupritori, căci ei, Să mă doboare, se gândesc!
5 Niște-ngâmfați mă urmăresc: Curse și lațuri îmi întind, În care vor ca să mă prind. De-a lungul drumurilor mele, Oameni-acei întind rețele Și-mi pun capcane, ne-ncetat.
6 Dar către Domnul am strigat: „Doamne, Tu Îmi ești Dumnezeu! Ascultă, Doamne, glasul meu! Ascultă ruga mea, fierbinte!
7 Doamne, Te rog să iei aminte, Căci Tu îmi ești, în clipe grele, Tăria mântuirii mele! În ziua luptei, tot mereu, Doar Tu acoperi, capul meu.”
8 Nu împlini gândul pe care, Doamne, omul cel rău îl are! Al său plan să nu izbutească, Să nu poată să se fălească!
9 Peste cei care mă-nconjor, Cadă nelegiuirea lor!
10 Cărbuni aprinși să-i pârjolească Și focul să îi nimicească! Fie-n adâncuri ca să pice Și-apoi să nu se mai ridice!
11 Aceia cari mincinoși sânt, Nu au tărie pe pământ. Supus nenorocirilor, E cel care-i asupritor. Doar de necazuri, parte are, Și ele-l duc către pierzare.
12 Eu știu că Domnul Dumnezeu Face dreptate, tot mereu, Celui care-i obijduit, Precum și celui ce-i lipsit.
13 Numele Tău, neîncetat, Are să fie lăudat De toți cei care sunt vădiți Oameni a fi, neprihăniți, Căci oamenii acești vor sta, Necontenit, în fața Ta.