1Plăcut e, frații când se-adună Să locuiască împreună!
2E-asemeni untdelemnului, De preț, turnat pe capul lui, Curgând pe barbă; bunăoară, Pe barba lui Aron pogoară Și picură din barba lui, Pe marginea veșmântului.
3Este ca roua cea pe care Numai Hermonul o mai are, Ca roua care – bunăoară – Iată că din Sion pogoară, Căci doar acolo, Dumnezeu Dă binecuvântări mereu Și slobozește apa vie, A vieții, pentru veșnicie.